Acasă Știri externe Germania trece printr-un nou șoc: o femeie de 32 de ani a...

Germania trece printr-un nou șoc: o femeie de 32 de ani a înjunghiat mai multe persoane într-un autobuz

0



O femeie de 32 de ani a înjunghiat mai multe persoane într-un autobuz la Siegen, în vestul Germaniei, şi a făcut cinci răniţi, a anunţat poliţia locală vineri seară, notează AFP, citat de AGERPRES.

Suspecta a fost arestată şi nu există dovezi ale unui „atac terorist”, potrivit unui comunicat al poliţiei. Prognosticul vital a trei dintre cele cinci victime este angajat, în timp ce una a fost grav rănită, iar cealaltă uşor.

„În prezent nu există alt pericol”, a asigurat poliţia.

În jurul orei 19.40, la momentul atacului, „cel puţin alţi 40 de pasageri se aflau în autobuzul care mergea la sărbătorile oraşului Siegen”, a precizat aceasta.

Acest atac vine într-un moment în care Germania este încă în stare de şoc din cauza atentatului de la Solingen.

În timpul unui festival local, în urmă cu o săptămână, un sirian a atacat mulţimea cu un cuţit, făcând trei morţi şi opt răniţi.

Acesta este un nou atac cu cuţitul în Germania, după ce ministrul de interne Nancy Faeser a anunţat joi interzicerea purtării de arme albe la evenimente publice precum festivaluri, evenimente sportive şi târguri, precum şi în mijloacele de transport pe distanţă lungă (trenuri, autocare).

Marţi, poliţia a împuşcat un bărbat suspectat că ar fi atacat cu cuţite trecători la Moers, în vestul Germaniei.





Sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.