Acasă Actualitate Preot din Cluj cu "lanț" la picior, nu la gât: Fosta sa...

Preot din Cluj cu "lanț" la picior, nu la gât: Fosta sa amantă susține că a bătut-o: "Mi s-a arătat că sunt pomenită la morți"

0



Instanța a emis un ordin de restricție împotriva unui preot de lângă Dej, iar acesta nu mai poate sluji. El trebuie să poarte mereu o brățară electronică, după ce fosta amantă l-a acuzat că o hărțuiește și chiar a lovit-o.

Ce acuzații i se aduc preotului din Cluj

Femeia, care a avut o relație extraconjugală cu preotul vreme de patru ani, a povestit că acesta a început să devină agresiv la începutul acestui an, când ea a decis să se despartă de el.

„Mă urmărește peste tot pe stradă, mi s-a arătat că mi se ia gâtul, că îmi sunt numărate zilele, că sunt pomenită la morți. M-a lovit în fața facultății pentru că nu am vrut să-mi șterg contul de pe o rețea de socializare”, a povestit ea, în fața instanței.

Judecătoria Dej a emis un ordin de protecție. Astfel, preotul trebuie să poarte brățara electronică, să păstreze o distanță minimă de 100 de metri față de domiciliul femeii și nu are voie să ia legătura cu ea.

Ordinul e valabil șase luni sau până când e ridicat de instanță. Asta deoarece avocatul preotului a atacat deja ordinul, el respingând toate acuzațiile.

Preotul nu mai poate sluji deocamdată

Oamenii locului au reacționat cam bizar… „E un om și el”, a spus o femeie, potrivit Știrile Pro TV.

Iar un bărbat a spus: „A făcut-o, a făcut-o, dar nu trebuia să fie agresiv. Că greșim, toată lumea greșim, că fiecare mai alunecăm”.

Cornel Coprean, purtătorul de cuvânt Mitropoliei Clujului, a declarat că preotul a fost oprit de la slujire pe durata anchetei și a fost canonisit la mănăstire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .