Acasă Sănătate Prințul William încurajează bărbații să vorbească deschis despre sănătatea mintală

Prințul William încurajează bărbații să vorbească deschis despre sănătatea mintală

0



Prinţul William al Regatului Unit, care obişnuieşte să vorbească în mod regulat despre problemele de sănătate mintală, a făcut apel, miercuri, la mai multe „modele masculine” să abordeze acest subiect pentru a-l „normaliza” şi a mărturisit că el însuşi petrece timp „încercând să-şi înţeleagă emoţiile”, transmite AFP.

„Avem nevoie de mai multe modele masculine care să vorbească despre acest subiect şi să-l normalizeze, astfel încât să devină ceva firesc pentru noi toţi”, a pledat prinţul într-o emisiune a postului BBC dedicată sănătăţii mintale, potrivit Agerpres.

„Nicio persoană din lume nu deţine toate instrumentele necesare pentru a face faţă fiecărei situaţii sau fiecărei stări mintale care se iveşte „, a adăugat William, subliniind că „nu este nimic rău în a cere sprijin, în a apela la un prieten, în a întinde mâna”.

William, în vârstă de 43 de ani, şi soţia sa, Kate, în vârstă de 44 de ani, abordează de mai mulţi ani acest subiect, care a fost mult timp tabu în cadrul familiei regale. În octombrie, ei au lansat o fundaţie dedicată prevenirii sinuciderii, pe care o finanţează cu o sumă de un milion de lire sterline (1,15 milioane de euro).

În cadrul acestei emisiuni, la care a participat şi un grup de experţi, moştenitorul coroanei britanice a mărturisit că îi ia „mult timp să încerce să-şi înţeleagă emoţiile”, adăugând că „este un proces foarte important, care trebuie făcut din când în când”.

El nu a adus în discuţie cancerul tatălui său, regele Charles al III-lea al Regatului Unit, şi nici pe cel al soţiei sale, Kate. Aceasta a anunţat în ianuarie 2025 că se află în remisie şi şi-a reluat de atunci angajamentele regale. La rândul său, monarhul a anunţat în decembrie că tratamentul său împotriva cancerului a fost redus.

Prinţul, a cărui mamă, prinţesa Diana, a murit într-un accident de maşină la Paris când el avea 15 ani, a mărturisit că anul 2024 a fost „cel mai dificil” din viaţa sa, având în vedere cele două cazuri de cancer din familie.

În octombrie anul trecut, prinţul William a ţinut făcut prima pagină a ziarelor după ce a apărut copleşit de emoţie în faţa unei văduve care vorbea despre sinuciderea soţului ei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .