Acasă Cultură Emiratele Arabe Unite își extind misiunea pe orbita lui Marte până în...

Emiratele Arabe Unite își extind misiunea pe orbita lui Marte până în 2028

0



Emiratele Arabe Unite au anunţat marţi o prelungire cu trei ani a misiunii lor pe orbita lui Marte, demonstrându-şi ambiţiile în sectorul spaţial, transmite AFP.

Bogata monarhie din Golf a plasat sonda Hope pe orbita lui Marte în 2021, după o călătorie de şapte luni prin spaţiu, devenind prima ţară arabă care explorează Planeta Roşie cu o investiţie de 200 de milioane de dolari.

Iniţial planificată să dureze cel mult cinci ani, Emirates Mars Mission, EMM şi-a propus să colecteze un terabit de date pentru ca oamenii de ştiinţă să aprofundeze înţelegerea Planetei Roşii.

EMM a colectat însă 10 terabiţi de date şi va fi prelungită până în 2028, a declarat ministrul sportului şi preşedintele Agenţiei Spaţiale din Emiratele Arabe Unite, Ahmad Belhoul Al Falasi, într-o conferinţă de presă la Dubai.

Misiunea a permis, de asemenea, observarea cu o precizie fără precedent a micii luni marţiene Deimos, precum şi a cometei 3I/ATLAS, al treilea vizitator interstelar care a traversat Sistemul Solar şi a fost identificat ca atare de ştiinţă.

Emiratele Arabe Unite îşi propun să devină unul dintre primii zece jucători din economia spaţială până în 2031, prin dezvoltarea întregului sector, a declarat ministrul pentru AFP.

„Ca agenţie spaţială, rolul nostru în primii zece ani a fost să punem bazele… dar astăzi vedem cum se implică sectorul privat. Bugetul pentru următoarea misiune, către centura de asteroizi, va fi alocat în proporţie de 50% sectorului privat local”, a indicat el.

Această misiune de un miliard de dolari îşi propune să meargă de cinci ori mai departe decât Marte, pentru a explora centura principală de asteroizi situată între Marte şi Jupiter. Lansarea sa este planificată pentru anul 2028. O sondă spaţială va parcurge aproape 5 miliarde de kilometri pentru a observa şapte asteroizi din centura principală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .