Printre lăcașurile de cult care și-au sărbătorit astăzi hramul se numără și Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului și Întâmpinarea Domnului”, situată în apropierea orașului Năvodari, județul Constanța. Credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie au primit binecuvântare arhierească de la Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Dreptul Simeon.
„Din îndemnul Duhului Sfânt, cum spune Sfânta Evanghelie, a venit la templu și bătrânul Simeon, care avea 360 de ani și aștepta făgăduința dată de Dumnezeu. El încercase să corecteze, chipurile, cuvintele prorocului Isaia, care scria că o fecioară va naște prunc, socotind că textul este greșit: «Cum să nască o fecioară? O femeie va naște prunc». Și a corectat scriind «o femeie».
A doua zi a găsit din nou scris «fecioară». S-a gândit că a umblat cineva și i-a șters corectura și a vrut să corecteze și a treia oară. Dar atunci a venit îngerul și i-a spus: «Simeone, n-ai crezut ceea ce a scris prorocul? Iată, vei trăi ca să vezi că o fecioară naște. Îl vei vedea pe Cel pe Care Îl va naște Fecioara și Care va fi Fiul lui Dumnezeu».
Atunci bătrânul a înțeles, s-a rugat de iertare și i s-au adăugat ani de viață. Toți mureau, iar numai el rămânea în viață. Și când a venit la templu să-L întâmpine pe Pruncul Iisus, după făgăduința că va putea pleca din această viață numai după ce Îl va vedea pe Cel născut din Fecioară, a venit din îndemnul Duhului Sfânt și a văzut Fecioara cu Pruncul”, a spus ÎPS Teodosie la Trinitas TV.
Hramul principal al așezământului monahal din Năvodari este sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului, alături de praznicul Întâmpinării Domnului, prăznuit cu aleasă bucurie duhovnicească de obștea mănăstirii și de credincioșii prezenți.






