Acasă Știri externe Iranul susține că explozia dintr-un port a fost provocată de o scurgere...

Iranul susține că explozia dintr-un port a fost provocată de o scurgere de gaze

0



O explozie din cauza unor scurgeri de gaze – potrivit autorităţilor – a zguduit sâmbătă un imobil rezidenţial din Bandar Abbas, port în sudul Iranului la Golful Persic, într-un moment în care preşedintele american Donald Trump şi-a înmulţit ameninţările cu un atac împotriva acestei ţări, relatează AFP.

Incidente distincte au fost semnalate şi în alte zone ale Iranului, dar presa a respins rapid orice legătură cu vreun atac sau sabotaj potenţial, scrie agepres.ro.

„Cauza iniţială a accidentului este o acumulare de gaze care s-au scurs, provocând o explozie”, a declarat la televiziunea de stat şeful pompierilor locali, Mohammad Amin Lyaghat.

Deflagraţia a distrus două din cele opt etaje ale unui imobil rezidenţial, afectând mai multe vehicule şi magazine.

„Din nefericire, o fetiţă de patru ani şi-a pierdut viaţa”, iar 14 persoane au fost spitalizate din cauza rănilor, a precizat Mehrdad Hassanzadeh, director general pentru gestionarea crizelor din provincia Hormozgan, a cărei capitală este Bandar Abbas, potrivit agenţiei Mehr.

Imagini difuzate pe reţele de socializare arată o parte a faţadei blocului afectat.

Această explozie survine într-un context tensionat, în timp ce preşedintele american Donald Trump şi-a multiplicat ameninţările cu atacuri împotriva Iranului şi a desfăşurat zece nave de război în Golf, între care portavionul Abraham Lincoln.

Gardienii Revoluţiei – armata de elită a regimului de la Teheran – au dezminţit că ar fi fost vizate imobile ale forţelor lor navale din provincia Hormozgan, potrivit unui comunicat difuzat de agenţia de presă Fars.

La rândul său, agenţia Tasnim a negat „zvonurile despre asasinarea” comandantului forţelor navale a Gardienilor, Alireza Tangsiri.

Printre alte incidente semnalate sâmbătă, o coloană de fum a fost observată la Parand, periferie a Teheranului. „Provocată de un incendiu minor de vegetaţie, aceasta nu are nicio legătură cu vreun incident de securitate”, a transmis televiziunea de stat.

La Ahvaz, în regiunea Khouzestan (sud-vest), la frontiera cu Irakul, altă scurgere de gaze a provocat o explozie, soldată cu patru morţi, potrivit aceleiaşi surse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .