Acasă Economie Ministerul Finanțelor lansează ultima ediție Fidelis din 2025: Dobânzi de până la...

Ministerul Finanțelor lansează ultima ediție Fidelis din 2025: Dobânzi de până la 7,55% în lei și 6,20% în euro

0



Ministerul Finanțelor lansează între 5 și 12 decembrie ultima ediție Fidelis din 2025, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,55% la titlurile în lei și de până la 6,20% la cele în euro. Programul include și o tranșă specială pentru donatorii de sânge, cu cea mai ridicată dobândă din ofertă.

Ministerul Finanțelor a anunțat deschiderea perioadei de subscriere pentru ultima ediție Fidelis din acest an, desfășurată între 5 și 12 decembrie. Titlurile de stat oferă dobânzi de până la 7,55% în lei și 6,20% în euro, iar veniturile aferente rămân neimpozabile, scrie Mediafax.

Pot subscrie persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani.

Titluri de stat în lei:

7,55% – tranșa specială dedicată donatorilor de sânge, cu scadență la 2 ani
7,50% – scadența la 6 ani
7,10% – scadența la 4 ani
6,55% – scadența la 2 ani

Titluri de stat în euro:

6,20% – scadența la 10 ani
4,75% – scadența la 5 ani
3,75% – scadența la 3 ani

Tranșa specială pentru donatorii de sânge oferă cea mai mare dobândă, de 7,55%, cu scadență la 2 ani, un prag minim de subscriere redus la 500 de lei și un plafon maxim de 100.000 de lei. Sunt eligibili cei care au donat sânge începând cu 1 iulie 2025.

Subscrierea se poate realiza prin intermediul băncilor partenere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .