Acasă Actualitate Bujii contrafăcute din China, în valoare de aproape 5 milioane de lei,...

Bujii contrafăcute din China, în valoare de aproape 5 milioane de lei, descoperite în Portul Constanța

0



Inspectorii vamali au descoperit într-un container sosit din China în Portul Constanța zeci de mii de bujii contrafăcute în valoare de aproape 5 milioane de lei.

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au făcut un control asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China, aparținând unei societăți comerciale cu sediul în Ucraina. Au fost reținute aproximativ 83.000 bucăți bujii auto, 2.200 bucăți nedeclarate.

Bunurile sunt susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o marcă protejată la nivel internațional, scrie Mediafax.

Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de 4.932.000 lei.

Autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute și le va trimite la expertizare, iar la finalizarea cazului urmează să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.