Acasă Politică Partidul Dreptate și Frăție o susține pe Anca Alexandrescu: 'Fortaaa!!! Hai să...

Partidul Dreptate și Frăție o susține pe Anca Alexandrescu: 'Fortaaa!!! Hai să luăm Bucureștiul înapoi!'

0



Consiliul Național al Partidului Dreptate și Frăție a acordat susținere unanimă pentru candidatura Ancăi Alexandrescu. Decizia a fost salutată cu aplauze și mesaje de încurajare din partea membrilor formațiunii.

Conform postării de pe rețele de socializare, membrii au votat în unanimitate pentru susținerea Ancăi Alexandrescu, fără a fi menţionate voturi împotrivă sau abţineri.

Într-un mesaj transmis pe Facebook de Luis Lazarus, membrii partidului au transmis „Fortaaa!!! Hai să luăm Bucureștiul înapoi!”.

Jurnalista Anca Alexandrescu și-a anunțat marți seară, în direct la postul Realitatea Plus, candidatura la Primăria Municipiului București, un moment emoționant în care a declarat că decizia a fost una dificilă, dar motivată de dorința de a ajuta oamenii.

„A fost o decizie foarte grea, pentru că aveam o viață liniștită, dar simt că trebuie să mă implic. Vreau să fiu corectă și onestă față de cei care, în număr mare, mi-au fost alături în ultimul an, față de invitații mei, de colegii mei, de familia mea, dar și față de cei care în fiecare zi mă jignesc și mă atacă”, a spus Alexandrescu, cu vizibilă emoție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .