În data de 22 septembrie 2025, în Senatul României a fost înregistrat un proiect de lege semnat de deputații PNL Florin Roman și Raluca Turcan (fostă ministră a Muncii). Scopul actului normativ este majorarea contribuțiilor către sistemul de pensii administrate privat, respectiv către Pilonul 2. Inițiativa celor doi liberali nu e deloc întâmplătoare.
Este un cadou făcut ministrului PNL al Finanțelor Alexandru Nazare, care trebuie să pună în aplicare Planul bugetar-structural, angajat anul trecut față de Comisia Europeană, de către un alt liberal, fostul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș.
„Suplimentar de jalonul 213 care este implementat se va îmbunătăți cadrul legal pentru a asigura sustenabilitatea Pilonului II de pensii prin creșterea graduală a contribuției la pilonul II de pensii de la 4,75% la 6% până în anul 2031”, se precizează în Planul bugetar-structural național pe termen mediu 2025-2031.
Nu e clar nici de ce trebuie „consolidat” Pilonul 2 (există vreo vulnerabilitate?), nici de ce creșterea trebuie să fie fix la 6%… Dar știm sigur că sumele care se acumulează în Pilonul 2 provin în totalitate din sistemul public e pensii, respectiv din Pilonul 1.
Ce crește în Pilonul 2 se scade din Pilonul 1
Conform cadrului legal actual, din CAS-ul de 25% din salariul brut plătit de fiecare salariat în Pilonul I, 4,75% se transferă către Pilonul 2. În Pilonul 1 mai rămân doar 20,25%. Deci cele două sisteme de pensii, cel public și cel administrat privat, funcționează ca două vase comunicate: ce se pune în Pilonul 2 se scade din Pilonul 1.
Din datele Bugetului Asigurărilor Sociale e Stat pentru anul 2025 (BASS), rezultă că, din contribuțiile salariaților de circa 115 miliarde de lei, aproximativ 22 de miliarde lei au fost transferate către Pilonul 2. Deci, la nivelul Pilonului 1 au rămas circa 93 de miliarde, la care adaugă alte taxe încasate de la alte categorii de contribuabili, până la un total de 117 miliarde. O sumă insuficientă pentru plata pensiilor celor 4,6 milioane de pensionari din sistemul public. Suma lipsă reprezintă deficitul sistemului public de pensii, care se acoperă în fiecare an de la Bugetul general, compus din celelalte taxe colectate în România.
În 2025, pentru acoperirea acestui deficit a trebuit adusă o sumă de peste 35 de miliarde de lei. Acești bani au fost luați din bugetul principal și virați în bugetul de pensii și vor fi folosiți în cea mai mare parte pentru a acoperi „gaura” rămasă după transferarea sumelor în Pilonul 2. Dacă, nu ar fi existat Pilonul 2, deficitul la sistemul public de pensii ar fi fost de doar 13 miliarde, adică mai puțin de jumătate decât este în prezent.
De remarcat că toate măsurile de austeritate luate de Guvernul Bolojan au ca țintă acoperirea unei sume identice, de 35 de miliarde de lei. „Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an, care nu-i o opțiune, ci este o obligație, altfel România intră într-o situație mult mai proastă”, declara în iulie ministrul Economiei, pentru a justifica decizia Guvernului Bolojan de a majora TVA și alte taxe.
Prin urmare, se poate concluziona că, dacă nu s-ar fi transferat cele 22 miliarde către Pilonul 2, măsurile de austeritate ar fi fost mai puțin severe sau ar fi putut fi evitate în totalitate.
Ce nu spun politicienii despre consecințele creșterii contribuțiilor în Pilonul 2?
La prima vedere, când se afirmă că trebuie să transferăm mai mulți bani în Pilonul 2, cetățenii sunt tentați să susțină decizia, în ideea că vor avea o pensie mai mare la bătrânețe. În realitate, banii pe care îi plătesc pentru pensie sunt fix aceiași, respectiv 25% din salariul brut. Deci pensia nu va fi mai mare. Ba, chiar ar putea fi mai mică, dacă randamentele administratorilor din Pilonul 2 sunt inferioare ratei inflației.
Ceea ce nu spun politicienii e că, fiecare sumă luată din Pilonul 1 și transferată în Pilonul 2 trebuie acoperită ulterior din bugetul de stat, adică tot din taxele plătite de noi. Cu cât crește mai mult suma virată în Pilonul 2, cu atât mai mare rămâne deficitul în Pilonul 1, iar statul este nevoit să ia măsuri dure de austeritate pentru a acoperi diferența rămasa, astfel încât să poată plăti pensiile pentru cei 4,6 milioane de pensionari din sistemul public. Această diferență trebuie acoperită de undeva. Altfel, sistemul public de pensii ar intra în incapacitate de plată.
Deci, pe scurt, cu cât cresc mai mult sumele depuse în Pilonul 2, cu atât mai probabil e să urmeze o creștere de taxe și impozite pentru toți contribuabilii!
Falsa țintă „obligatorie” de 6% la care trebuie să ajungă sumele virate în Pilonul 2
Revenind la proiectul de lege al celor doi liberali, este evident că majorarea propusă a sumelor transferate în Pilonul 2 va sărăci și mai mult Pilonul 1. Deci va crește deficitul la sistemul de pensii și, implicit, deficitul bugetului general consolidat, din care trebuie acoperită gaura rămasă în Pilonul 1.
Deci, în loc să scadă deficitul în urma măsurilor de austeritate introduse de Bolojan, deficitul va crește impunându-se noi creșteri taxe și impozite.
Argumentul invocat de cei doi liberali pentru creșterea sumelor transferate la Pilonul 2, până la 6%, este că aceasta ar fi fost ținta angajată de Guvernul României în 2004, când a fost creat cadrul legal al Pilonului 2. Într-adevăr, în forma inițială a Legii 411/2004, s-a prevăzut un nivel inițial de 2% și tot atunci s-a reglement o creștere anuală cu 0,5 puncte, urmând ca în următorii 8 ani de funcționare a Pilonului 2 nivelul transferurilor să ajungă la 6%.
Ce nu spun sau pur și simplu au ignorat cei doi deputați PNL e că între timp, în 2017, a fost introdusă reforma fiscală prin care contribuțiile din salarii contabilizate în dreptul angajatorilor au fost contabilizate în dreptul angajaților. Astfel salariul brut a crescut și, tot așa, a crescut și CAS-ul plătit de salariați la sistemul public de pensii. Dacă înainte CAS-ul era 10,5% dintr-un salariul brut mai mic, acum se plătește un CAS de 25% dintr-un brut mai mare. Așadar, diferența chiar e substanțială!
Înainte de introducerea acestei reforme, sumele virate în Pilonul 2 ajunseseră la un nivel de 5,1%. În noul sistem, echivalentul său ar fi fost de 4,25%. La fel, echivalentul țintei de 6% din vechiul sistem a devenit 5% în noul sistem, pentru că ne raportăm la un salariul brut mai mare decât cel anterior transferului contribuțiilor de la angajator la salariat. Deci ținta de 6% invocată de cei doi liberali este falsă!
În prezent, nivelul sumelor virate din Pilonul 1 în Pilonul 2 este de 4,75%. Așadar, în mod real, pentru a atinge ținta angajată inițial de Guvern, creșterea acestui nivel ar trebui să fie de doar 0,25 puncte și nu de 1,25 de puncte cum propun Florin Roman și Raluca Turcan. Diferența este uriașă: plus 1,2 miliarde în cazul pentru atingerea țintei reale de 5%, față de plus 5,8 miliarde pentru atinge 6%. În ambele cazuri, sumele s-ar fi adăugat la cele 35 de miliarde de lei. Deci deficitul țării ar crește și mai mult dacă s-ar adopta proiectul de lege inițiat de liberalii Roman și Turcan.
Iar ceea ce este și mai grav, e că din 2032 începe să iasă la pensie a așa-zișilor „decreței”, născuți în perioada în care Ceaușescu a interzis avorturile în România. Acest eveniment va înclina semnificativa balanța dintre cei activi, care contribuie la sistemul de pensii și pensionari. Deci contribuțiile vor fi mai puține, iar obligațiile statului mult mai mari.
În plus, politicile de austeritate și înghețarea salariului minim va pune presiune pe salariații cu venituri mici să plece la muncă în străinătate pentru a-și asigura traiul necesar. Deci și mai puține contribuții, cu și mai multe obligații.
În acest context, creșterea contribuțiilor luate din Pilonul 1 pentru a fi virate în Pilonul 2 este pe contrasens cu nevoia de prevenire și echilibrare a vulnerabilităților. În loc să le atenueze, le va accentua și mai mult. Este practic o subminare a sistemului public de pensii și a eforturilor de echilibrare bugetară.
Pilonul 2, o dispută mereu fierbinte între PSD și PNL-USR
Majorarea sumelor din Pilonul 2 a fost mereu o preocupare a PNL și USR. Această politică a fost introdusă în PNRR de un Guvern PNL-USR. La fel, fostul ministru al Finanțelor, liberalul Marcel Boloș a introdus-o pe sub nasul lui Marcel Ciolacu în Planul bugetar structural național, devenind o obligație a statului român față de Comisia Europeană.
De fiecare dată se vinde românilor iluzia că astfel le vor crește pensiile pe care le vor primi după ieșirea din activitate. În realitate, după cum s-a arătat, contribuțiile sunt aceleași, indiferent dacă banii se acumulează în Pilonul 1 sau în Pilonul 2. Deci e o iluzie să crezi că vei avea o pensie mai mare.
Randamentele obținute de administratorii privați ai Pilonului 2 sunt uneori inferioare ratei inflației. Deci în termeni de putere de cumpărare sumele acumulate ar putea scădea, chiar dacă randamentele sunt pozitive.
În plus, Parlamentul a aprobat recent ca banii acumulați în Pilonul 2 să nu mai poată fi retrași imediat, cum s-a spus inițial, ci vor fi dați cu țârâita în 10 ani. Așadar, în acest răstimp, banii nu mai sunt la dispoziția contribuabililor, ci la dispoziția unor fonduri private care își vor spori profiturile cu banii colectați de stat.
În concluzie, creșterea contribuțiilor în Pilonul 2, promovată de PNL, va face imposibilă indexarea pensiilor în următorii ani. Bugetul statului și așa slăbit nu poate suporta un dublu deficit: cel creat prin creșterea sumelor mutate în Pilonul 2 și cel rezultat din creșterea sarcinii de plată prin indexare.
Deci va fi un punct dur de inflexiune între PSD, pe de o parte și PNL-USR, de cealaltă parte. PSD suferă deja de o hemoragie masivă de votanți care fie refuză să mai voteze, fie se îndreaptă spre partidele din opoziție. Continuarea austerității pentru acoperirea unei găuri din ce în ce mai mari, din cauza creșterii sumelor virate în Pilonul 2, concomitent cu înghețarea sau chiar diminuarea pensiilor (prin creșterea altor taxe) ar putea reprezenta lovitura decisivă dată electoratului PSD.
Va fi în stare PSD să se opună acestei politici PNL-USR care beneficiază și de lobby-ul din țară și de la Bruxelles al marilor jucători din piața europeană de asigurări? Puțin probabil!
Până acum electoratul PSD a încasat lovituri puternice de la premierul Bolojan. Rămâne de văzut dacă va mai suporta noua austeritate, care va veni la pachet cu majorările sumelor virate în Pilonul 2…






