Prinţul Andrew se află în discuţii avansate cu consilierii de rang înalt ai regelui Charles privind mutarea din reşedinţa Royal Lodge, după o săptămână în care contractul său de închiriere cu chirie simbolică a fost intens analizat, relatează The Guardian.
Presiunea asupra familiei regale a crescut pentru ca Andrew să elibereze conacul cu 30 de camere din Windsor Great Park, în contextul controversei continue legate de legăturile sale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, dar şi al publicării postume a memoriilor Virginiei Giuffre, femeia care l-a acuzat pe prinţ de agresiune sexuală, notează Mediafax.
Comisia pentru conturile publice a confirmat că a trimis scrisori către Administraţia Domeniilor Coroanei şi Trezorerie, după ce a ieşit la iveală că Andrew a plătit 1 milion de lire sterline pentru contractul de leasing al proprietăţii în 2003 şi s-a angajat să suporte costuri de renovare de 7,5 milioane de lire, dar de atunci plăteşte doar o sumă pur simbolică pe an, dacă este solicitată.
Palatul Buckingham încearcă să pună presiune asupra prinţului pentru a renunţa voluntar la reşedinţă, de unde nu poate fi evacuat din cauza contractului pe care îl are cu Crown Estate.
Discuțiile au loc în fiecare zi
Potrivit The Telegraph, discuţii privind locuinţa au loc zilnic de la începutul săptămânii.
Deşi iniţial Andrew a refuzat categoric să plece, afirmând că are dreptul să locuiască acolo până la expirarea contractului, în 2078, negocierile continuă, iar presa vorbeşte despre un sentiment tot mai puternic de iminenţă privind mutarea sa. Surse din anturajul regal au spus că există o „determinare reînnoită” de a-l forţa să plece.
Palatul Buckingham a refuzat să comenteze.
Downing Street a declarat joi că Parlamentul nu va aloca timp pentru dezbateri privind situaţia lui Andrew, întrucât familia regală doreşte ca legislativul „să se concentreze pe chestiuni importante”.
Se crede că Regele Charles încearcă de ceva timp să-şi convingă fratele să se mute.
Dacă ar fi forţat să părăsească Royal Lodge, în baza contractului de leasing, Andrew ar avea dreptul la 558.000 de lire sterline despăgubire.
Rămâne însă întrebarea unde s-ar muta el şi fosta sa soţie, Sarah Ferguson, care locuieşte de asemenea acolo. Nu este clar cum ar plăti o chirie, întrucât sursele sale de venit sunt neclare, iar regele se pare că i-a retras sprijinul financiar anul trecut.
Andrew renunță la folosirea titlurilor şi onorurilor
Familia regală a încercat să pună capăt scandalului Epstein după ce Andrew a anunţat, săptămâna trecută, că va renunţa voluntar la folosirea titlurilor şi onorurilor sale, inclusiv titlul de Duce de York. Acestea vor fi menţinute, dar nu vor fi utilizate. Totuşi, există cereri pentru revocarea completă a titlurilor, ceea ce ar necesita adoptarea unei legi speciale.
Anunţul său a venit după consultări cu regele Charles şi prinţul William, când s-a descoperit că în 2011 i-a trimis un email lui Epstein spunând „Suntem în asta împreună”, la trei luni după ce afirmase că a rupt orice legătură cu finanţatorul american.
Anunţul a venit şi cu câteva zile înainte de publicarea memoriilor Virginiei Giuffre, Nobody’s Girl, în care aceasta îşi reiterează acuzaţiile conform cărora a fost forţată să întreţină relaţii sexuale de trei ori cu Andrew, acuzaţii pe care prinţul le neagă vehement, inclusiv o dată când ea avea 17 ani, precum şi într-un orgie după ce fusese traficată de Epstein.
Andrew a plătit milioane de lire pentru a încheia procesul civil de agresiune în 2022, fără a admite vinovăţia.
Giuffre s-a sinucis în aprilie, la vârsta de 41 de ani.






