Acasă Sport Rezultatele înregistrate marţi în Liga Campionilor la fotbal

Rezultatele înregistrate marţi în Liga Campionilor la fotbal

0



Atacantul român Dennis Man a marcat primele sale goluri în Liga Campionilor la fotbal, marţi seara, în meciul în care PSV Eindhoven a umilit-o pe Napoli cu scorul de 6-2, în etapa a treia a competiţiei, scrie AGERPRES.

Man a înscris primul gol printre picioarele fundaşului Beukema, din centrarea lui Mauro Junior (54), iar pe al doilea
cu un şut din marginea careului, fără replică pentru portarul Vanja Milinkovic-Savic (80).

Internaţionalul român a fost ales omul meciului de către site-ul UEFA pentru evoluţia sa.

Oaspeţii au deschis scorul pe Philips Stadium, prin Scott McTominay (31), dar PSV a punctat de două ori până la pauză, prin Alessandro Buongiorno (autogol, 35) şi Ismael Saibari (38). Campioana Olandei s-a dezlănţuit după pauză, profitând şi de faptul că Napoli a rămas în zece, Lorenzo Lucca fiind eliminat (76). Pentru gazde au mai înscris Ricardo Pepi (87) şi Couhaib Driouech (89), în timp ce McTominay a realizat dubla (86).

Inter Milano, echipă antrenată de Cristian Chivu, s-a impus clar la Bruxelles, 4-0 cu Union Saint-Gilloise, prin golurile marcate de Denzel Dumfries (41), Lautaro Martinez (45+1), Hakan Calhanoglu (53 – penalty) şi Francesco Pio Esposito (76).

Vicecampioana Europei şi a Italiei a început în corzi, după ce belgienii au avut trei ocazii mari în câteva zeci de secunde (minutele 3-4), prin Promise David, Burgess (Lautaro Martinez a respins de pe linia porţii) şi Rasmussen.

Inter a preluat apoi controlul jocului şi ocaziile au început să curgă la poarta lui Scherpen. Lautaro Martinez a ratat de două ori singur cu portarul (40, 42), Pio Esposito (69) şi Davide Frattesi (74) au ratat şi ei ocazii mari.

Atacantul austriac de origine română Raul Florucz a intrat în min. 61 la Union şi a avut o acţiune personală (85), încheiată şut un şut prins de portarul Sommer.

Paris Saint-Germain, deţinătoarea trofeului, a făcut spectacol la Leverkusen, câştigând cu 7-2 în faţa echipei locale.

Willian Pacho (7), Desire Doue (41, 45+3), Hvicea Kvaraţhelia (44), Nuno Mendes (50), Ousmane Dembele (66) şi Vitinha (90) au înscris golurile parizienilor, în timp ce mijlocaşul spaniol Aleix Garcia (ex-Dinamo Bucureşti) a marcat ambele goluri ale lui Bayer (38 – penalty, 54).

Cele două echipe au jucat în zece oameni încă din prima repriză, când au fost eliminaţi Robert Andrich, respectiv Ilia Zabarnîi.

Vicecampioana Germaniei a ratat un penalty prin Alex Grimaldo (25).

Arsenal a umilit-o pe Atletico Madrid la Londra cu 4-0, golurile ”tunarilor” fiind marcate în decurs de mai puţin de un sfert de oră de Gabriel Magalhaes (57), Gabriel Martinelli (64) şi Viktor Gyorkeres (67, 70).

Manchester City a învins-o pe Villarreal cu 2-0, în deplasare, cele două goluri fiind reuşite în prima repriză de Erling Haaland şi Bernardo Silva.

Newcastle United a învins-o la scor de forfait pe Benfica, 3-0, prin golurile reuşite de Anthony Gordon şi Harvey Barnes (dublă).

Borussia Dortmund s-a impus cu 4-2 pe terenul formaţiei FC Copenhaga. Felix Nmecha (20, 77), Ramy Bensebaini (61 – penalty) şi Fabio Silva (87) au punctat pentru oaspeţi, în timp ce pentru danezi au înscris Waldemar Anton (autogol, 33) şi Viktor Dadason (90+1).

Rezultatele de marţi

FC Barcelona – Olympiakos Pireu 6-1
Au marcat: Fermin Lopez 7, 39, 76, Lamine Yamal 68 – penalty, Marcus Rashford 74, 79, respectiv Ayoub El Kaabi 54 – penalty.
Cartonaş roşu: Santiago Hezze (Olympiakos) 57.

Kairat Almatî – FC Pafos 0-0
Cartonaş roşu: Joao Correia (FC Pafos) 4.

Arsenal Londra – Atletico Madrid 4-0
Au marcat: Gabriel Magalhaes 57, Gabriel Martinelli 64, Viktor Gyorkeres 67, 70.

Bayer Leverkusen – Paris Saint-Germain 2-7
Au marcat: Aleix Garcia 38 – penalty, 54, respectiv Willian Pacho 7, Desire Doue 41, 45+3, Hvicea Kvaraţhelia 44, Nuno Mendes 50, Ousmane Dembele 66, Vitinha 90.
Alex Grimaldo (Bayer) a ratat un penalty în min. 25 (bară).
Cartonaşe roşii: Robert Andrich (Bayer) 32, Ilia Zabarnîi (PSG) 37.

FC Copenhaga – Borussia Dortmund 2-4
Au marcat: Waldemar Anton (autogol) 33, Viktor Dadason 90+1, respectiv Felix Nmecha 20, 77, Ramy Bensebaini 61 – penalty, Fabio Silva 87.

Newcastle United – Benfica Lisabona 3-0
Au marcat: Anthony Gordon 32, Harvey Barnes 71, 83.

PSV Eindhoven – Napoli 6-2
Au marcat: Alessandro Buongiorno (autogol) 35, Ismael Saibari 38, Dennis Man 54, 80, Ricardo Pepi 87, Couhaib Driouech 89, respectiv Scott McTominay 31, 86.
Cartonaş roşu: Lorenzo Lucca (Napoli) 76.

Union Saint-Gilloise – Inter Milano 0-4
Au marcat: Denzel Dumfries 41, Lautaro Martinez 45+1, Hakan Calhanoglu 53 – penalty, Francesco Pio Esposito 76.

Villarreal – Manchester City 0-2
Au marcat: Erling Haaland 17, Bernardo Silva 40.

Miercuri vor avea loc partidele Athletic Bilbao – Qarabag FK, Galatasaray – Bodo/Glimt (ambele de la ora 19:45), AS Monaco – Tottenham Hotspur, Atalanta – Slavia Praga, Bayern Munchen – FC Bruges, Chelsea – Ajax, Eintracht Frankfurt – Liverpool, Real Madrid – Juventus, Sporting Lisabona – Olympique Marseille (toate de la 22:00).

Clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Paris Saint-Germain 3 3 0 0 13-3 9
2 Inter Milano 3 3 0 0 9-0 9
3 Arsenal 3 3 0 0 8-0 9
4 Borussia Dortmund 3 2 1 0 12-7 7
5 Manchester City 3 2 1 0 6-2 7
6 Bayern Munchen 2 2 0 0 8-2 6
7 Newcastle United 3 2 0 1 8-2 6
8 Real Madrid 2 2 0 0 7-1 6
9 FC Barcelona 3 2 0 1 9-4 6
10 Qarabag FK 2 2 0 0 5-2 6
11 PSV Eindhoven 3 1 1 1 8-6 4
12 Tottenham Hotspur 2 1 1 0 3-2 4
13 Olympique Marseille 2 1 0 1 5-2 3
14 FC Bruges 2 1 0 1 5-3 3
14 Sporting Lisabona 2 1 0 1 5-3 3
16 Eintracht Frankfurt 2 1 0 1 6-6 3
17 Liverpool 2 1 0 1 3-3 3
18 Atletico Madrid 3 1 0 2 7-8 3
19 Chelsea 2 1 0 1 2-3 3
20 Galatasaray 2 1 0 1 2-5 3
20 Atalanta 2 1 0 1 2-5 3
22 Napoli 3 1 0 2 4-9 3
23 Union Saint-Gilloise 3 1 0 2 3-9 3
24 Juventus 2 0 2 0 6-6 2
25 Bodo/Glimt 2 0 2 0 4-4 2
26 FC Pafos 3 0 2 1 1-5 2
27 Bayer Leverkusen 3 0 2 1 5-10 2
28 AS Monaco 2 0 1 1 3-6 1
29 Slavia Praga 2 0 1 1 2-5 1
30 Villarreal 3 0 1 2 2-5 1
31 FC Copenhaga 3 0 1 2 4-8 1
32 Olympiakos Pireu 3 0 1 2 1-8 1
33 Kairat Almatî 3 0 1 2 1-9 1
34 Benfica 3 0 0 3 2-7 0
35 Athletic Bilbao 2 0 0 2 1-6 0
36 Ajax 2 0 0 2 0-6 0

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte

Primele opt clasate la finalul fazei principale a competiţiei se vor califica direct în optimile de finală, iar formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor disputa baraje pentru accederea în optimi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.