Acasă Actualitate Incendiu într-o locuință din Dâmbovița: O femeie a fost găsită moartă

Incendiu într-o locuință din Dâmbovița: O femeie a fost găsită moartă

0



O femeie a fost găsită decedată, duminică seară, într-o locuinţă din comuna dâmboviţeană Tărtăşeşti, unde s-a produs un incendiu. Cadavrul a fost descoperit de către pompieri după ce au reuşit să stingă focul.

Incendiul a fost anunţat duminică după amiază, în jurul orei 18:38 la o casă din localitatea Tărtăşeşti, la faţa locului intervenind pompierii de la Garda de Intervenţie Răcari cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cei de la Detaşamentul de Pompieri Titu cu o autospecială de stingere cu apă, scrie Agerpres.

De asemenea, la locul incendiului au fost trimise trei autosanitare, o ambulanţă SMURD şi două de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

„La sosirea echipajelor incendiul se manifesta în mod generalizat la nivelul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Incendiul este lichidat, se acţionează pentru înlăturarea efectelor negative. În interiorul locuinţei pompierii au identificat o persoană de sex feminin decedată”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.