Acasă Sport Benfica a confirmat revenirea lui Jose Mourinho la conducerea tehnică a echipei

Benfica a confirmat revenirea lui Jose Mourinho la conducerea tehnică a echipei

0



Clubul portughez Benfica l-a numit pe Jose Mourinho în funcţia de antrenor principal pentru a doua oară, a anunţat, joi, preşedintele grupării, Rui Costa, potrivit news.ro.

Fostul antrenor al echipelor Chelsea, Real Madrid, Manchester United şi Inter Milano, care a părăsit echipa turcă Fenerbahce în august, şi-a început cariera de antrenor la Benfica.

„Promisiunea mea este: voi trăi pentru Benfica, voi trăi pentru misiunea mea”, a declarat Mourinho reporterilor la baza de antrenament a clubului, din Seixal, lângă Lisabona.

„Eu nu sunt important – Benfica este importantă, fanii Benficăi sunt importanţi. Eu sunt aici pentru a servi.”

Contractul lui Mourinho este valabil până la sfârşitul sezonului 2026/27, dar ambele părţi îşi rezervă dreptul de a-l rezilia în termen de 10 zile de la ultimul meci al acestui sezon, a precizat clubul într-un comunicat adresat autorităţii de reglementare a pieţei bursiere.

Jose Mourinho a avut deja o scurtă perioadă la stadionul Luz, la începutul carierei sale de antrenor, la sfârşitul anului 2000. Atunci a fost demis după aproximativ zece meciuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .