Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, omul care l-a dus pentru prima dată pe Ilie Bolojan într-o funcție guvernamentală, a criticat, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” transmisă live de Gândul, măsurile actuale de majorare a taxelor și TVA-ului, pe care le consideră „controversate” și cu efecte negative asupra economiei.
Tăriceanu a rememorat primele decizii luate în calitate de prim-ministru, la finalul anului 2004, când a introdus cota unică și a redus TVA-ul. „Au fost două măsuri de reducere a impozitelor”, a subliniat acesta, explicând că în acel moment reprezentanții Fondului Monetar Internațional (FMI) i-au reproșat lipsa de consultare.
„Nu i-am consultat, pentru că știam că răspunsul ar fi durat nouă luni și, cel mai important, ar fi fost negativ. Mi-au cerut să semnăm un acord de precauție. Au fost câteva puncte pe care ne-am înțeles, altele nu le-am acceptat și au plecat nemulțumiți”, a relatat Tăriceanu.
Potrivit fostului premier, un an mai târziu, delegația FMI i-a dat dreptate, recunoscând că măsurile de reducere a taxelor au dus la „o creștere excepțională a încasărilor la buget”.
„Vedeți că sunt o serie de măsuri care sunt foarte controversate. Majorarea TVA-ului, de pildă, duce la frânarea economiei. S-ar putea ca efectul de contracție să anihileze în bună măsură efectele pozitive scontate de a colecta bani mai mulți. Oamenii vor începe să își facă diferite calcule, vor cheltui mai puțin, nu vor mai investi și vor încerca să evite plata taxelor”, a avertizat Tăriceanu.
Fostul șef al Guvernului consideră că soluțiile de creștere a fiscalității sunt dăunătoare și că România ar trebui să încurajeze stimulentele fiscale și investițiile, nu supraimpozitarea.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .