Acasă Sport România U21, 0-0 cu Kosovo în preliminariile Euro 2027

România U21, 0-0 cu Kosovo în preliminariile Euro 2027

0



Echipa naţională U21 a României a încheiat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu reprezentativa U21 a statului Kosovo, în primul meci din grupa A de calificare la Euro 2027.

La Iaşi, pe stadionul Emil Alexandrescu, România a debutat în calificările pentru Europeanul U21, care va avea loc în 2027. Adversarul a fost unul incomod, echipa statului Kosovo, iar tricolorii mici nu au reuşit să-şi impună jocul în faţa lor. Trică a reuşit să trimită mingea în poartă, în minutul 80, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid la Biliboc. După numai un minut kosovarii au fost aproape de gol, când Lefter a fost salvat de bară. Imediat au trecut pe lângă deschiderea scorului şi elevii lui Curelea, dar Seji a fost la post.

S-a terminat România U21 – Kosovo U21 0-0 şi tricolorii mici debutează cu un semieşec.Următorul meci al selecţionatei U21 va fi marţi, 9 septembrie, cu San Marino, potrivit news.ro.

ROMÂNIA: Lefter – Strata, Duţu, M. Tudose, A. David – Cr. Mihai (Boţogan 75), Vulturar –M. Rădulescu (Biliboc 60), Radaslavescu, Al. Musi (Vermeşan 75) – Burnete (A. Trică 60). SELECŢIONER: Costin Curelea

KOSOVO: Seji – Sahitaj (Sadriu 46), Selmonaj, Shala, Vokrri – Hasani, Muqaj (Elion Jashari), Ademi, Imeri (Gashi 63; Iqball Jashari 76) – Frokaj, Berisha (Bujupi 63). SELECŢIONER: Afrim Toverlani

Cartonaşe galbene: Vulturar 9, Radaslavescu 19 / Sahitaj 26, Selmonaj 75

Arbitri: Mehmet Turkman – Deniz Caner Ozaral, Mehmet Salih Mazlum – Adnan Deniz Kayatepe (toţi din Turcia)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .