Hitler și ideologii săi promovau obsesiv conceptul de „rasă pură”, bazat pe noțiuni pseudostiințifice de eugenie și „igienă rasială”. În această logică, oamenii cu dizabilități, bolile ereditare sau afecțiuni mintale erau considerați „balast biologic” și „o povară” pentru stat.
Medici, psihiatri și funcționari naziști au participat activ la selecția victimelor, subordonând etica profesională dogmei naziste. Printre cei care au legitimat științific aceste atrocități s-au numărat figuri influente ale psihiatriei europene, care au susținut ideea eliminării „elementelor degenerate” pentru protejarea sănătății populației, conform Adevarul.ro.
Execuția planului
Victimele erau aduse în instituții speciale, adesea prezentate familiilor drept „centre de îngrijire”. În realitate, acolo aveau loc uciderea și incinerarea corpurilor, iar rudelor li se trimiteau certificate de deces false, care invocau cauze medicale inventate.
Programul era condus cu o eficiență rece și birocratică. Documentele păstrate arată cum viețile oamenilor erau reduse la simple dosare, cu mențiuni precum „inutil”, „incurabil” sau „neproductiv”.
Deși o parte a populației a tăcut din teamă sau indiferență, au existat și voci curajoase care au condamnat public atrocitățile. În 1941, sub presiunea opiniei publice și a Bisericii Catolice, Hitler a anunțat oficial stoparea programului. În realitate, crimele au continuat, mai puțin vizibil, până la sfârșitul războiului.
Moștenirea întunecată a Aktion T4
Aktion T4 nu a fost doar un episod izolat, ci un precursor al Holocaustului. Prin el, regimul nazist a testat metodele de exterminare în masă, a format personalul care urma să conducă lagărele de concentrare și a anesteziat moral societatea, obișnuind-o cu ideea eliminării celor considerați „nedemni de viață”.
Astăzi, T4 rămâne un simbol al degradării umane prin ideologie și pseudostiință, dar și un avertisment: atunci când medicina și politica se unesc sub umbrela urii și a discriminării, rezultatul poate fi genocidul.
