O femeie a murit la spital după ce a fost lovită de un tânăr de 22 de ani, care mergea pe trotinetă și a trecut pe culoarea roșie a semaforului. Femeia se afla pe o trecere de pietoni, în Bucureşti, când a fost izbită în plin.
La data de 02.09.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, în urma cercetărilor efectuate de D.G.P.M.B. – Brigada de Poliție Rutieră București, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 din Codul penal, spun procurorii PJS2.
Ce mai spun procurorii
„În urma administrării probatoriului, s-au stabilit următoarele:
La data de 14.08.2025, în jurul orei 09.43, inculpatul ar fi condus un vehicul (trotineta electrică) neînregistrat, pe Șoseaua Mihai Bravu, iar la intersecția cu Bld. Ferdinand I, ar fi pătruns pe culoarea roșie a semaforului electric și ar fi accidentat-o pe persoana vătămată, care se angajase în traversarea carosabilului pe marcajul pietonal de la dreapta la stânga raportat la direcția de deplasare a trotinetei electrice, încălcând astfel prevederile art. 52 alin 1 si art. 135 lit h din RAOUG 195/2002.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a persoanei vătămate, care ulterior a decedat la data de 18.08.2025 la spital.
La data de 02.09.2025 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de inculpat, pe o perioadă de 60 de zile.
În acest context atragem atenția asupra faptului că, deși pentru conducerea unor astfel de vehicule pe drumurile publice nu este necesară deținerea unui permis de conducere, ar fi recomandat ca persoanele care aleg să se deplaseze cu vehiculele sus-menționate să circule cu prudență și, totodată, să cunoască în prealabil regulile de circulație pentru a evita producerea unor accidente”, au mai spus procurorii.






