Un bărbat de 56 de ani a fost reținut de polițiștii din județul Giurgiu după ce ar fi ucis un câine care i-ar fi omorât o pasăre din curte.
Potrivit IPJ Giurgiu, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați prin apel la 112 de o femeie, din comuna Izvoarele cu privire la faptul că vecinul său ar fi ucis un câine.
Din primele cercetări, a reieșit că bărbatul de 56 de ani ar fi surprins, în curtea locuinței sale, un câine care i-ar fi omorât o pasăre din gospodărie.
Ulterior, acesta ar fi ucis câinele cu un obiect din lemn.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar joi va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .