Acasă Sănătate Naștere 'desprinsă dintr-un film SF': Un bebeluș a venit pe lume dintr-un...

Naștere 'desprinsă dintr-un film SF': Un bebeluș a venit pe lume dintr-un embrion congelat de 30 de ani

0



Un bebeluş de sex masculin, care provine dintr-un embrion ce a rămas congelat timp de peste 30 de ani, s-a născut în familia unui cuplu din statul american Ohio şi a stabilit astfel un nou record mondial, a anunţat joi BBC, potrivit Agerpres.

Bebeluşul, Thaddeus Daniel Pierce, s-a născut sâmbăta trecută, iar părinţii lui sunt Lindsay, în vârstă de 35 de ani, şi Tim Pierce, în vârstă de 34 de ani. Familia copilului consideră că această naştere “seamănă cu ceva desprins dintr-un film SF”, a declarat Lindsay Pierce pentru MIT Technology Review.

Se crede că aceasta este cea mai lungă perioadă în care un embrion uman a rămas congelat înainte de a avea ca rezultat o naştere reuşită. Recordul precedent era deţinut de gemeni care s-au născut în 2022 din embrioni congelaţi în 1992.

Povestea embrionului

Soţii Pierce au încercat să aibă un copil timp de şapte ani înainte de a decide să adopte embrionul pe care Linda Archerd, în prezent în vârstă de 62 de ani, l-a conceput cu soţul ei de atunci, în 1994, prin fertilizare in vitro.

La acea vreme, Linda Archerd a creat iniţial patru embrioni. Unul dintre ei a devenit fiica sa, în prezent în vârstă de 30 de ani, iar ceilalţi trei au fost păstraţi într-un depozit.

Deşi s-a despărţit între timp de de soţul său, Linda Archerd nu a dorit să distrugă embrionii, să îi doneze pentru cercetare ştiinţifică sau să îi ofere unei alte familii în mod anonim.

Linda a spus că era important ca ea să rămână implicată în viaţa bebeluşului, deoarece acesta este înrudit cu fiica ei devenită adultă.

Ea a plătit mii de dolari pe an pentru a achita costurile de depozitare până când a găsit o agenţie creştină specializată în adopţia de embrioni, Nightlight Christian Adoptions, care desfăşoară un program cunoscut sub numele de “Fulgi de zăpadă”. Multe dintre aceste agenţii consideră că programele lor salvează vieţi.

Programul utilizat de Linda Archerd le permite donatorilor să aleagă un cuplu, ceea ce înseamnă că aceştia pot stipula anumite preferinţe religioase, rasiale şi de cetăţenie.

Preferinţa doamnei Archerd a fost un cuplu căsătorit de rasă albă, creştin, care să locuiască în Statele Unite, deoarece nu dorea “să plece din ţară”, a declarat ea pentru MIT Technology Review.

În cele din urmă, ea a găsit o potrivire cu situaţia în care se aflau soţii Pierce.

Clinica de fertilizare in vitro din statul american Tennessee la care cuplul a urmat procedura, Rejoice Fertility, a declarat că scopul său a fost să transfere orice embrion primit, indiferent de vârstă sau de condiţii.

Lindsey Pierce a declarat că ea şi soţul ei nu şi-au propus “să doboare niciun record”, ci doar “au vrut să aibă un copil”.

Linda Archerd a declarat pentru MIT Technology Review că nu l-a întâlnit încă pe bebeluş în persoană, dar că a văzut fotografii ale sale şi că poate vedea deja o asemănare a acestuia cu fiica sa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.