Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria pe tema reformei pensiilor speciale, că una dintre problemele din zona jutiției este ieșirea la pensie prea repede. Prim-ministrul a precizat că suntem în situația în care 2/3 dintre magistrați ies la pensie la 47,48,49 de ani, aceasta fiind o vârstă a maturității profesionale.
„Din cazurile pe care le avem în ultimii ani și am avut posibilitatea ca timp de trei luni de zile să semnez pensionări de magistrați, suntem în situația în care 2/3 dintre magistrați ies la pensie la 47,48,49 de ani. Este o vârstă a maturității profesionale în orice domeniu. E o problemă de calitate și de sustenabilitate în anii următori”, a declarat premierul.
Ilie Bolojan a declarat luni, într-un interviu, că legea privind pensiile magistraţilor este finalizată. Proiectul prevede creşterea vârstei de pensionare şi faptul că, pe viitor, pensia nu va mai putea depăşi valoarea salariului. El a precizat că aceasta se va regăsi în pachetul care va fi adoptat în luna august.