Acasă Sport Valentin Mihăilă a fost prezentat ca jucător al lui Rizespor

Valentin Mihăilă a fost prezentat ca jucător al lui Rizespor

0



Çaykur Rizespor a anunţat vineri seara oficializarea transferului atacantului român Valentin Mihăilă, de la Parma.

„După ce clubul nostru a ajuns la un acord cu Parma, una dintre echipele italiene din Serie A, experimentatul atacant Mihăilă, a venit în Turcia şi a fost supus unui control medical la Spitalul Acıbadem Fulya. După analizele de sânge, jucătorul în vârstă de 25 de ani a fost examinat în secţiile de ortopedie, medicină internă, oftalmologie, otorinolaringologie, chirurgie generală şi cardiologie, iar screeningul său medical a fost completat cu teste pulmonare şi de efort.

Urmând protocoalele încheiate cu Parma şi jucătorul, Mihăilă a semnat un contract pe 4 ani.

Mihăilă, care a îmbrăcat şi tricoul naţionalei României, a jucat de 21 de ori pentru Parma în sezonul trecut.

Îl urăm bun venit noului nostru transfer, Valentin Mihăilă, şi îi urăm succes”, a scris clubul turc în comunicatul oficial publicat pe site-ul oficial.

Valentin Mihăilă a plecat la Parma în anul 2020 şi a mai evoluat, împrumutat, pentru Atalanta Bergamo, în 2022. El are 51 de selecţii pentru naţionala României, în care a marcat cinci goluri, notează news.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.