Acasă Știri externe Ucraina lovește puternic în Rusia: autoritățile locale anunță bilanțul victimelor acestui 'atac...

Ucraina lovește puternic în Rusia: autoritățile locale anunță bilanțul victimelor acestui 'atac crud, fără precedent'

0



Un atac cu drone ucrainene a făcut trei morţi, printre care un soldat al gărzii naţionale, în oraşul rus Kursk, lângă frontiera cu Ucraina, a anunţat miercuri dimineaţă guvernatorul interimar al regiunii, Aleksandr Hinştein, notează AFP, citat de AGERPRES.

„Împreună cu un camarad, au mers la plajă” de-a lungul unui râu din oraşul Kursk, după semnalarea unui atac cu drone. „Sergentul-şef a început să evacueze oamenii, iar în acel moment a avut loc o a doua explozie”, a declarat guvernatorul pe aplicaţia sa de mesagerie Telegram, raportând şapte răniţi.

„Cei trei morţi sunt bărbaţi” şi „un total de şapte persoane au fost rănite”, a precizat guvernatorul, adăugând că cinci persoane, printre care un copil de cinci ani, se află în stare gravă.

„Atac crud, fără precedent”

Guvernatorul a denunţat un „atac crud fără precedent” şi asupra unui loc departe de orice infrastructură militară, potrivit acestuia.

În aceeaşi regiune, un alt atac cu drone a rănit două persoane în oraşul Rîlsk, a indicat aceeaşi sursă.

Armata ucraineană a reuşit în august 2024 să cucerească câteva sute de kilometri pătraţi din regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina. Forţele ruse au recucerit-o în aprilie, după luni de lupte, potrivit Moscovei.

În capitala Ucrainei, Kiev, o femeie a fost rănită şi internată în spital în urma unui atac rusesc, a indicat miercuri dimineaţă Mikola Kalaşnik, şeful administraţiei militare a regiunii Kiev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.