Acasă Sport Supercupa României: cum cataloghează antrenorul secund al formaţiei CFR Cluj, Laurenţiu Rus,...

Supercupa României: cum cataloghează antrenorul secund al formaţiei CFR Cluj, Laurenţiu Rus, înfrângerea suferită în fața echipei FCSB

0



Antrenorul secund al formaţiei CFR Cluj, Laurenţiu Rus, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, că înfrângerea cu 2-1 suferită în Supercupa României în faţa campioanei FCSB este una dureroasă pentru că a venit la ultima fază a meciului.

„Am început temători, am ezitat şi aşa le-am dat încredere. Jocul celor de la FCSB a crescut de la minut la minut şi abia după pauza de hidratare din minutul 23 am reuşit să echilibrăm puţin jocul. Repriza secundă au început-o mult mai tare decât noi, lucru la care ne aşteptam. Dar după golul lor ne-am trezit, am arătat că avem valoare şi capacitate de a juca fotbal. Am reuşit să şi marcăm, dar e păcat că nu am reuşit să ţinem ritmul până la final. Înfrângerea e dureroasă pentru că a venit la ultima fază a meciului”, a afirmat secundul lui Dan Petrescu.

„Nu pot să spun că am pregătit meciul la 0-0, dar am luat în calcul şi loviturile de departajare. După egalare jocul chiar tindea spre acest lucru. FCSB a arătat forţă, e o echipă extrem de puternică, are jucători maturi, cu valoare. Faptul că s-a jucat la Bucureşti, nu ştiu, astea sunt regulile şi trebuie să le respectăm. Dar categoric a fost un avantaj pentru ei. În plus sunt jucători importanţi care au lipsit de la noi, jucători care au evoluat meci de meci în sezonul trecut”, a adăugat el.

Laureţiu Rus a explicat că antrenorului principal Dan Petrescu i s-a făcut rău după fluierul de final al partidei şi nu a putut veni la conferinţa de presă.

„Dan Petrescu a plecat repede de pe bancă la finalul partidei extrem de nervos. Iar acum avea palpitaţii, era domnul doctor lângă dânsul. A fost un meci care din punct de vedere emoţional l-a măcinat. Voia să câştige, dânsul acceptă foarte greu când pierde. Aşa că este de înţeles cum se simte acum”, a menţionat secundul.

FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti.

Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) şi Risto Radunovic (90+1), în timp ce golul deţinătoarei Cupei României a fost reuşit de Alin Fică (65).

FCSB a câştigat trofeul de opt ori, în timp ce CFR Cluj rămâne cu patru Supercupe. ”Roş-albaştrii” au obţinut trofeul şi anul trecut (3-0 cu Corvinul).

Pentru ambele echipe aceasta a fost ultima verificare înaintea debutului în cupele europene, care va avea loc săptămâna viitoare, înaintea începerii Superligii naţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.