Acasă Știri externe Trump dezminte acuzațiile privind un ajutor de miliarde pentru Iran: 'Cine este...

Trump dezminte acuzațiile privind un ajutor de miliarde pentru Iran: 'Cine este mizerabilul care spune'

0


Președintele SUA, Donald Trump, a respins vineri relatările din presă care susțineau că administrația sa ar fi discutat posibilitatea de a ajuta Iranul să acceseze până la 30 de miliarde de dolari pentru a dezvolta un program nuclear destinat producției de energie civilă, potrivit Reuters.

Potrivit CNN, administrația Trump ar fi analizat în ultimele zile posibile stimulente economice pentru Iran, în schimbul opririi de către Teheran a îmbogățirii uraniului. Relatările se bazau pe surse.

„Cine din presa Fake News este Mizerabilul care spune că ‘Președintele Trump vrea să dea Iranului 30 de miliarde de dolari pentru a construi facilități nucleare non-militare’? N-am auzit niciodată de această idee ridicolă”, a scris Trump pe Truth Social vineri seara, numind articolele „o minciună”.

Începând din aprilie, Iranul și SUA au purtat negocieri indirecte în încercarea de a găsi o soluție diplomatică nouă privind programul nuclear al Iranului. Teheranul susține că programul său este pașnic, iar Washingtonul afirmă că dorește să se asigure că Iranul nu va putea construi o armă nucleară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.