Acasă Actualitate Zelenski trage semnalul de alarmă: Rușii pregătesc noi operaţiuni militare în Europa

Zelenski trage semnalul de alarmă: Rușii pregătesc noi operaţiuni militare în Europa

0



Rusia se pregăteşte pentru noi operaţiuni militare în Europa, a declarat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, fără a oferi detalii suplimentare, relatează dpa, potrivit Agerpres.

„Observăm un regres intelectual suplimentar din partea conducerii ruse şi avem dovezi că se pregătesc noi operaţiuni militare în Europa”, a scris Zelenski pe Telegram.

El a spus că a fost informat despre situaţia actuală de către şeful serviciului secret al armatei ucrainene, Kirilo Budanov.

Zelenski a mai precizat că intenţionează să discute detaliile operaţiunilor militare ruse cu partenerii Kievului. „Ne vom informa partenerii în legătură cu faptele descoperite de serviciile noastre de informaţii”, a scris el.

„Pregătim decizii comune de apărare, în special cu Regatul Unit şi Uniunea Europeană”, a adăugat liderul de la Kiev.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.