Acasă Actualitate Unul dintre cei mai mari afaceriști din nordul țării, fost primar emblematic,...

Unul dintre cei mai mari afaceriști din nordul țării, fost primar emblematic, săltat și audiat 'din greșeală' într-un dosar de evaziune fiscală

0



Fostul primar al comunei Concești, județul Botoșani, Costel Nazare, a fost ridicat de polițiști și dus la audieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la într-un dosar de evaziune fiscală.

Este vorba despre Costel Nazare, fost edil al comunei Concești, aflată în nordul județului, în apropierea graniței cu Ucraina. Acesta a fost primar independent al comunei, iar la alegerile de anul trecut a decis să candideze din partea PNL, dar a pierdut.

Nazare, care administrează alături de soția sa societatea comercială Sancos SRL, este suspectat că ar fi desfășurat activități economice ilegale în perioada investigată de procurori. Alături de el, și soția acestuia a fost ridicată și audiată de anchetatori.

După audieri, cei doi au fost lăsați în libertate. Costel Nazare a transmis un mesaj public pe pagina de Facebook a publicației BotoșaniNews, în care susține că a fost luat „din eroare”:

„Daa, așa a fost, doar că așa cum funcționează lucrurile în țara noastră. Când am ajuns să fiu întrebat acolo de organul de poliție, a constatat că am fost luat din eroare la audieri deoarece în perioada verificată de ei eu nu eram administrator la nicio firmă, eram asociat. Drept urmare a mers și i-a zis asta la un superior și și-au cerut scuze. Dacă așa funcționează instituțiile statului … e bine”, a scris fostul edil.

Costel Nazare a devenit cunoscut în urmă cu un deceniu, când, în calitate de primar, a demarat un proiect unic în România. Cu fonduri din bugetul local, administrația pe care o conducea a cumpărat cinci case părăsite din comună, le-a renovat și le-a oferit gratuit unor familii cu mulți copii, în încercarea de a salva localitatea de la depopulare. Proiectul a fost extins în anii următori, iar populația comunei Concești s-a dublat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.