Semnarea contractului pentru canalul Siret – Bărăgan
Contractul pentru construcția canalului Siret – Bărăgan va fi semnat în cel mult o săptămână, iar lucrările vor începe în două luni, conform declarațiilor făcute marți de ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, în cadrul celei de-a opta ediții a FoodIntelForum, un eveniment reprezentativ pentru sectorul agribusiness, producția alimentară, băuturi, retail și HoReCa, conform Agerpres.
Detalii despre canalul Siret – Bărăgan
Ministrul Barbu a subliniat importanța acestui canal, menționând că a fost un susținător activ al programului. El a precizat că, până la finalizarea acestuia, vor fi irigate prin gravitație peste 400.000 de hectare, folosind apă provenită din Dunăre, în zona afectată de canalele de pompare la treapta a patra și a cincea. Proiectul preconizează o lungime minimă de 35 km pentru canal.
Creditele de angajament pentru irigaţii
La sfârșitul lunii februarie, ministrul a comunicat pentru AGERPRES că au fost alocate credite de angajament pentru infrastructura principală de irigații, inclusiv pentru Canalul Siret – Bărăgan, în sumă de 2,8 miliarde de lei. De asemenea, pentru cele 41 de amenajări în lucru, este disponibil un miliard de euro. Barbu a subliniat necesitatea realizării unor investiții semnificative în infrastructură, susținută de fonduri europene.
Stadiul lucrărilor de irigație
În prezent, au fost reabilitate 1,4 milioane de hectare, iar un buget suplimentar de 500 milioane de euro din Planul Strategic pentru infrastructura secundară de irigații permite reabilitarea a încă 680.000 de hectare. Aceste investiții includ echipamente moderne de irigație, iar sprijinul financiar se ridică la 1,5 milioane de euro fără cofinanțare.
Utilizarea gratuită a apei pentru fermieri
Ministrul a declarat că bugetul anului curent prevede sume destinate furnizării apei gratuite fermierilor beneficiari ai infrastructurii principale de irigații. Planificările prevăd ca, până la sfârșitul lunii aprilie, utilajele să fie prezente pe Canalul Siret – Bărăgan.
Licitații și consorții implicate
Pentru îndeplinirea acestui proiect, a fost organizată o licitație, care a fost contestată la CNSC, dar care, conform informațiilor primite, a fost aprobată. Două consorții mari, formate din companii românești, au depus oferte pentru realizarea lucrărilor.
Istoricul canalului Siret – Bărăgan
Canalul Magistral Siret – Bărăgan reprezintă un proiect început în anul 1986, având o lungime planificată de 198 de kilometri, ce străbate râul Siret, între Barajul Călimănești și Lacul Dridu. Obiectivele principale ale construcției includ asigurarea apei pentru irigații în regiunea Bărăgan, minimizarea riscurilor de inundații în lunca Siretului și utilizarea canalului ca rută pentru transportul naval de mărfuri.
Estimările financiare și de execuție
În 2012, investiția necesară pentru finalizarea acestui proiect era estimată la 3,5 miliarde de euro, iar realizarea sa ar fi permis irigarea a 10% din terenul agricol din România. Proiectul a fost afectat de degradarea continuă a lucrărilor, care se aflau în diverse etape de execuție. A fost subliniată necesitatea de intervenție urgentă pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare și modernizare.
Beneficiile investiției pentru agricultură
Conform datelor furnizate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), îmbunătățirea infrastructurii va permite irigarea eficientă a terenurilor agricole, cu costuri reduse datorită metodei gravitaționale de aducțiune a apei. În prezent, proiectul este în etapa I, concentrându-se pe primii 23 km din tronsonul I, care are o lungime totală de 50 km, situat în județul Vrancea.
Studiile din trecut
Primul studiu pentru realizarea unui canal ce dirijează apele Siretului către Bărăgan, pentru irigarea unor suprafețe semnificative între râurile Siret și Ialomița, a fost elaborat în 1912 de profesorul Alexandru Davidescu. Acest studiu inițial a demonstrat fezabilitatea construirii unui canal magistral pornind din Siret pentru susținerea agriculturii din zonă.
Contextul Proiectului Hidrotehnic
În anul 1950, un studiu a fost realizat cu scopul de a analiza impactul unui sistem de irigație pe o suprafață de 200.000 hectare. Totuși, acest studiu s-a axat exclusiv pe aspectele hidrotehnice, neglijând problemele de gestionare a apelor asociate cu canalul respectiv. De asemenea, analiza nu a abordat regimul necesar de apă pentru irigații, nereușind să evidențieze că, în perioadele de maximă solicitare, debitul Siretului nu era suficient pentru a satisface cerințele de apă necesare pentru irigații.
Intervenția Inginerului Dimitrie Leonida
Întrebările legate de gestionarea apelor au fost readuse în discuție în perioada interbelică de inginerul Dimitrie Leonida. Acesta a analizat posibilitatea construcției unui baraj pe Râul Bistrița (Siret) la Bicaz. Studiile sale au arătat că lacul de acumulare propus pe Bistrița ar putea avea un rol semnificativ în regularizarea debitelor Siretului, având potențialul de a suplimenta debitul în timpul verii pentru a acoperi deficitul de apă, în vederea satisfacerii cerințelor de irigație.
Hotărârea Consiliului de Miniștri din 1950
Pe 13 noiembrie 1950, a fost adoptată Hotărârea Consiliului de Miniștri Nr. 1182, care susținea implementarea Lacului Izvorul Muntelui. Această hotărâre menționa printre obiectivele proiectului combaterea inundațiilor și a secetei în zona Siretului și nordul Bărăganului, promovarea agriculturii intensive prin irigații și utilizarea energiei electrice pentru asigurarea unei recolte constante și bogate. Totuși, este important de subliniat că, în acea perioadă, aria destinat irigațiilor era limitată la nordul Bărăganului, iar menționarea navigației pe Siret nu a fost acompaniată de un plan concret pentru canalizarea Siret-Bărăgan.
Contextul Agrar Post-Colectivizare
În anii care au urmat, nu s-au întreprins măsuri pentru atingerea obiectivelor stabilite în Hotărârea 1182. De asemenea, în primii ani după colectivizarea agriculturii, condițiile nu erau favorabile pentru desfășurarea unor lucrări de irigație la scară largă. În 1954, dificultățile economice au dus la suspendarea unor lucrări hidrotehnice esențiale, inclusiv centralele hidroelectrice din Planul de Electrificare și canalul Dunăre-Marea Neagră, ceea ce a făcut ca inițierea altor mari lucrări hidrotehnice să nu fie viabilă.
Analiza Resurselor de Apă, 1959-1962
Între 1959 și 1962, utilizarea resurselor de apă din bazinul Siret a fost studiată în cadrul Planului de Amenajare a acestuia și a Planului Național de Amenajare a Apelor din România. Această analiză a avut ca scop dezvoltarea unor soluții eficiente pentru gestionarea resurselor de apă.
Studiile asupra Irigației în Bărăgan, 1969-1972
Între anii 1969 și 1972, studiile privind irigația Bărăganului au fost reluate de Institutul de Cercetări și Proiectări pentru Gospodărirea Apelor și Institutul de Studii și Proiectări pentru Îmbunătățiri Funciare. Aceste studii, conduse de Andrei Filotti pentru gestionarea apelor și Leonida Caraiani pentru irigații, detaliau soluțiile incluse în Planul Național de Amenajare a Apelor, cu accent pe promovarea sistemului de irigare Mostiștea-Călmățui.
Elementele Proiectului de Irigație
Soluția propusă în cadrul studiului includea mai multe componente cheie. Prima dintre ele era un canal ce urma să conecteze râul Siret de râul Ialomița, pornind de la un lac de acumulare situat în zona Adjud, în aval de confluența Siretului cu Trotușul. Acest canal avea rolul de a capta resursele de apă din râul Putna și afluenții săi, precum și din râul Buzău, care ar fi fost regularizat printr-un sistem de lacuri de acumulare situate în zona montană, și un lac în zona deluroasă din apropierea localității Viperești.
Alimentarea Sectorului Buzău-Ialomița
Sectorul dintre Buzău și Ialomița urma să fie alimentat atât din Siret și Buzău, atunci când resursele de apă disponibile erau suficiente, cât și prin pompare din Dunăre (prin Mostiștea) în perioadele de deficit hidric. Acest sistem complex era esențial pentru a asigura o gestionare sustenabilă a resurselor de apă în contextul nevoilor de irigație din Bărăgan.
Lacul de Acumulare pe Râul Ialomița
Un alt element important includea construcția unui lac de acumulare pe râul Ialomița, situat în zona localității Panțoiu, aval de confluența cu râul Prahova. Acest lac avea nu doar rolul de a regulariza resursele de apă ale Ialomiței, ci și de a permite gestionarea debitelor în perioada secetoasă.
Proiectul de irigare pe râul Mostiștea
Un sistem complex de lacuri de acumulare pe râul Mostiștea a fost propus pentru a sprijini irigarea terenurilor agricole adiacente, precum și pentru a gestiona fluxurile de apă din Dunăre către râul Ialomița. În aval, un canal în apropierea localității Dorobanțu urma să conecteze Mostiștea cu Dunărea, în timp ce în amonte, un alt canal din zona Movilița era destinat legăturii cu Ialomița.
Navigabilitatea sistemului de canale
Întregul sistem de canale și lacuri de acumulare între Adjud și Dunăre a fost conceput să fie navigabil, o soluție ce nu impunea un cost de investiție semnificativ, datorită dimensiunilor mari ale canalelor necesare pentru gestionarea debitelor de apă destinat irigațiilor. Această navigabilitate era considerată esențială pentru eficiența întregului sistem.
Legătura cu municipiul București
Prin realizarea unui canal navigabil, se dorea conectarea sistemului de irigație cu municipiul București, evitând dificultățile tehnice asociate cu construirea unui canal pe râurile Argeș și Dâmbovița. Această abordare ar fi simplificat transportul și ar fi sporit eficiența sistemului.
Reacția lui Nicolae Ceaușescu
Studii detaliate asupra acestor proiecte au fost prezentate lui Nicolae Ceaușescu între anii 1972 și 1974. Cu toate acestea, liderul comunist nu a fost interesat de propunerile respective. El s-a opus în special ideii de a crea o legătură hidrotehnică între Siret și Ialomița, extinsă până la Dunăre pe valea Mostiștei. În schimb, Ceaușescu a preferat varianta costisitoare a creării unei legături navigabile direct din București prin valea Argeșului, care să fie ulterior extinsă prin navigabilizarea Argeșului până în zona Pitești.
Impactul deciziilor asupra lucrărilor
Deciziile luate în acest context au dus la respingerea concluziilor studiilor inițiale. Lucrările aprobate au fost concepute astfel încât extensiile ulterioare să fie extrem de dificile. De exemplu, în cazul lacurilor de acumulare pentru irigații pe Mostiștea, nu au fost incluse amplasamente pentru ecluze. De asemenea, amplasamentul lacului de acumulare de pe Ialomița a fost mutat amonte de confluența cu Prahova, ceea ce a îngreunat utilizarea acestuia pentru gestionarea debitelor către Bărăganul Central.
Amenințarea întârzierilor
Execuția canalului ce urma să legă Siretul de Bărăgan a fost amânată, demararea lucrărilor având loc abia în 1986, o întârziere semnificativă ce a avut repercusiuni asupra întregului proiect de irigație.
Stadiul proiectului în 2012
Până în anul 2012, doar 20 de kilometri din proiect fuseseră finalizați, evidențiind dificultățile și provocările întâmpinate în implementarea unui sistem de irigație eficient în zona respectivă. Această realitate arată complexitatea și resursele necesare pentru realizarea unui astfel de sistem care să răspundă nevoilor agricole din regiune.
