Rolul regilor ca reprezentanți ai divinității
De-a lungul vremii, regii au fost considerați împuterniciți de Dumnezeu pe pământ. Momentul încoronării era marcat prin ungerea cu un mir special, un ritual menit să le ofere o aură divină și puteri extraordinare. În realitate, aceasta era o formă de manipulare destinată să le consolideze autoritatea în fața populației. Supușii erau învățați să creadă că sunt conduși de ființe alese, cu acces direct la divinitate. În Anglia, acest mit a fost dus la extrem, unde regii susțineau că pot să vindece boli printr-un ritual ce pare revoltant astăzi.
De-a lungul secolelor, această practică dubioasă s-a transmis din generație în generație. Regii Angliei au continuat ritualul, probabil dintr-o combinație de credință și necesitate de a demonstra supușilor că sunt mesagerii lui Dumnezeu, capabili să transmise sănătate prin simpla atingere.
Familia regală engleză pretindea adesea că dispun de puteri divine, având capacitatea de a vindeca bolnavii printr-o simplă atingere.
„Atingerea regală” a reprezentat un ritual practicat timp de sute de ani în Anglia medievală, în cadrul căruia oamenii se adunau din toate colțurile regatului, aducând tot felul de afecțiuni, unele dintre ele extrem de grave, pentru a fi atinse de rege sau de regină.
Conform biografului regal Robert Hardman, această practică își are rădăcinile în Franța și a persistat până în epoca dinastiei Stuart.
Definirea „atingerii regale”
În perioada medievală și renascentistă, scrofula, o formă de tuberculoză, era foarte comună în rândul țărănimii. Această boală provoca umflături mari, albăstrui sau violacee pe gât, fiind însoțită de puroi și simptome precum febră și pierdere în greutate.
Afecțiunea afecta în special oamenii săraci, cu o alimentație deficitară în vitamine, adesea rezultat al consumului de lapte nepasteurizat. Spre deosebire de TBC, scrofula putea, în realitate, să se vindece de la sine, cu o simplă îmbunătățire a dietei și eliminarea infecției.
Monarhia engleză visa să se prezinte ca semi-divină în această epocă, îndreptățită prin puteri mistice ce o ridicau peste țărănime.
În timpul domniei regelui Eduard Confesorul, bolnavii începeau să se adune la curtea regală pentru a solicita vindecarea scrofultei prin „mâinile sacre” ale monarhului. Dinastia Tudorilor a continuat această tradiție, Henric al VIII-lea fiind documentat ca practicând acest ritual împotriva normelor de igienă.
Desfășurarea ritualului de la curtea regală
Regele sau regina afirmau că atingerea lor posedă proprietăți curative, indicând astfel că domnia lor era binecuvântată de divinitate.
Istoricul Kate Williams a ilustrat cum se desfășurau ședințele de vindecare prin „atingerea regală”, relatând detalii despre ritualurile care aveau loc.
Dezvoltarea și natura ritualului
„Se credea că boala se transmitea prin atingere, dar și că era vindecată prin același mod. Existau relatări despre cum Regele Eduard unga gâtul unei femei cu apă, după care făcea semnul crucii. Apoi, apăsând umflăturile supurative, extrăgea viermi și puroi, susținând că astfel o vindeca”, afirmă istoricul Kate Williams, conform unor surse.
Deși și alți bolnavi căutau „atingerea regală”, aceasta era asociată în mod special cu scrofula, având impresia că boala se vindeca miraculos după intervenția regelui. Ceea ce se întâmpla în realitate era rezultatul capacității organismului de a se recupera, în special după ce infecția era eliminată.
Dispariția unei tradiții învechite
Dinastiile Tudor și Stuart au menținut această practică, iar Henric al VIII-lea este doar un exemplu de monarh care a participat la ritual. Totuși, după moartea Reginei Ana, „atingerea regală” a ieșit treptat din uz. Ana a murit fără urmași, iar dinastia Hanovriană a preluat tronul. Aceștia, reprezentanți germani, nu aveau timp pentru tradițiile bizare englezești, conform observațiilor istoricului Kate Williams.
