Acasă Actualitate 'Simion – huligan, Antonescu – leneş, Ponta – impostor': Elena Lasconi, cuvinte...

'Simion – huligan, Antonescu – leneş, Ponta – impostor': Elena Lasconi, cuvinte dure la adresa contracandidaţiilor săi

0



Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a caracterizat într-un singur cuvânt câţiva dintre contracandidaţii săi în cursa pentru Preşedinţia României şi a afirmat că liderul AUR, George Simion, este huligan, Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, este leneş, Victor Ponta, candidat independent – impostor, iar Nicuşor Dan, de asemenea, candidat independent – primar, scrie news.ro.

Elena Lasconi a fost rugată, marţi, la Antena 3, să caracterizeze într-un singur cuvânt mai mulţi politicieni.

Astfel, preşedintele interimar al României este considerat de Lasconi, profesionist, despre preşedintele AUR, George Simion a declarat că este huligan, candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu – leneş, candidatul independent Victor Ponta – impostor, iar candidatul independent Nicuşor Dan – primar.

Ea a mai fost întrebată cu ce cuvânt ar caracteriza mai multe ţări.

“România – sufletul meu, Europa – casa mea, Rusia – duşmanul, Ucraina – protecţia noastră, SUA – aş vrea să cred protecţie. China – cel mai mare jucător în ce priveşte comerţul, Franţa – jucătoare, Germania la fel şi cu Marea Britanie”, a afirmat Elena Lasconi.

Despre Republica Moldova a spus că este ”sora noastră”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .