Acasă Actualitate FOTO Accident între un tramvai și o basculantă în București. Cel puțin...

FOTO Accident între un tramvai și o basculantă în București. Cel puțin o victimă, circulație blocată

0


Un tramvai al liniei 25 a fost implicat într-un accident cu o basculantă sâmbătă dimineață, pe Bulevardul Timișoara, în apropierea intersecției cu Bulevardul General Paul Teodorescu.

Potrivit Societății de Transport București (STB), incidentul s-a produs pe sensul către Depoul Militari, când șoferul basculantei nu s-a asigurat corespunzător la un viraj la stânga și a intrat în coliziune cu tramvaiul.

În urma impactului, un călător aflat în vagon a suferit răni ușoare.

Serviciul de urgență 112 a fost alertat imediat, iar echipajele de intervenție s-au deplasat la fața locului pentru acordarea primului ajutor și gestionarea situației.

Circulația tramvaielor liniilor 1, 10, 11 și 25 este blocată temporar în zonă, afectând transportul public din sectorul 6 al Capitalei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.