Acasă Cultură Gafă de proporții la televiziunea France24: Confuzie între Elena Lasconi și Diana...

Gafă de proporții la televiziunea France24: Confuzie între Elena Lasconi și Diana Șoșoacă

0


France 24, rețeaua internațională de televiziune finanțată de statul francez, a comis o eroare pe pagina sa de Facebook, versiunea în limba engleză, confundând-o pe Elena Lasconi, liderul USR, cu Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România. Postarea, care o prezenta pe Lasconi drept un politician centrist, pro-UE, includea însă imagini cu Șoșoacă, o figură adesea acuzată de poziții antieuropene și pro-Kremlin.

Confuzia a apărut în contextul alegerilor prezidențiale programate pentru 4 și 18 mai. Postarea France 24 menționa: „Elena Lasconi, liderul partidului centrist USR, a intrat în reeditarea prezidențială a României din mai, agitând cursa după ce a fost interzis candidatul pro-rus de extremă dreapta Călin Georgescu.” Cu toate acestea, imaginile prezentate erau de la depunerea candidaturii Dianei Șoșoacă, care, în ciuda interdicției de a candida impuse în 2024, a anunțat că se alătură cursei prezidențiale.

Reacții și implicații

Eroarea a generat critici din partea observatorilor politici și a susținătorilor USR, care au menționat diferențele majore dintre cele două figuri politice. Elena Lasconi este percepută drept o politiciană pro-europeană, în timp ce Diana Șoșoacă este cunoscută pentru discursurile sale eurosceptice și pentru pozițiile sale critice la adresa NATO și UE.

Această confuzie este cu atât mai problematică cu cât Șoșoacă a fost declarată neeligibilă pentru alegerile din 2024 printr-o decizie a Curții Constituționale a României (CCR), din 5 octombrie. Instanța a motivat că „prin discursul său constant, doamna Diana Iovanovici-Șoșoacă îndemnă la schimbarea fundamentelor democratice ale statului și la încălcarea ordinii constituționale”.

Elena Lasconi și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale pe 13 martie, având susținerea USR. Și Diana Șoșoacă și-a depus candidatura tot joi. BEC urmează să decidă sâmbătă dacă validează candidaturile sau nu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .