Acasă Sport Fanii dezamăgiți de absența lui Messi! Dynamo Houston oferă bilete gratuite drept...

Fanii dezamăgiți de absența lui Messi! Dynamo Houston oferă bilete gratuite drept consolare

0



Echipa Dynamo Houston a anunţat că le va oferi fanilor săi un bilet gratuit pentru un viitor meci acasă, după ce Lionel Messi nu a călătorit cu Inter Miami pentru meciul de duminică din Major League Soccer, relatează Reuters.

Absenţa lui Messi de pe teren a mai determinat gazdele să despăgubească spectatorii, organizatorii meciului din Hong Kong anunţând anul trecut rambursarea a 50% din bilete după ce argentinianul nu a intrat pe teren din cauza unei accidentări.

În august anul trecut, Chicago Fire a anunţat o garanţie pentru biletele de meci şi abonamentele de sezon în cazul în care un Messi, accidentat, nu a jucat în meciul lor acasă cu Miami.

„Anunţul recent pentru meci nu l-a inclus pe atacantul Lionel Messi, dar a fost raportat că nu a făcut deplasarea la Houston. Din păcate, nu avem niciun control asupra celor care joacă pentru adversarul nostru ”, a postat Dynamo pe X sâmbătă.

„Fanii care participă la meciul de mâine seară pot solicita un bilet gratuit la un viitor meci Dynamo din acest sezon. Detalii suplimentare vor fi furnizate la începutul săptămânii viitoare”, a precizat clubul.

Messi a jucat săptămâna aceasta în confruntarea din Champions Cup cu Sporting Kansas City, marcând primul gol în victoria cu 3-1 a lui Miami, conform News.ro.

Messi, în vârstă de 37 de ani, a fost, de asemenea, amendat de MLS cu o sumă nedeclarată pentru că l-a apucat de ceafă pe unul dintre antrenorii lui New York City FC după remiza 2-2 de la începutul lunii februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .