Acasă Sănătate Șoc pentru o familie din România: Spitalul o declarase moartă, dar femeia...

Șoc pentru o familie din România: Spitalul o declarase moartă, dar femeia trăia. Oamenii făceau pregătirile de înmormântare

0



O eroare administrativă gravă a avut loc la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, unde o pacientă a fost declarată decedată din cauza încurcării fișelor medicale. Incidentul s-a petrecut după ce un angajat a inversat documentele a doi pacienți, ducând la transmiterea unei informații greșite către familie.

Spitalul și-a cerut public scuze, recunoscând impactul emoțional pe care această greșeală a avut asupra aparținătorilor, care începuseră deja pregătirile de înmormântare.

Conducerea unității medicale a anunțat că au fost demarate verificări pentru a preveni astfel de erori pe viitor și a dat asigurări că pacienta se află în stare bună, beneficiind de îngrijiri medicale în cauză.

Familia afectată a declarat că nu va depune plângere și a solicitat ca incidentul să nu fie mediatizat.

‘Ne cerem scuze pentru orice disconfort creat şi asigurăm pacienţii şi familiile acestora de întreaga noastră preocupare pentru calitatea comunicării şi a actului medical’, a mai transmis purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu, Cristina Bălău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .