Tragedia Soldatului David Lewis
Soldatul David Lewis, în vârstă de 19 ani, din armata americană, a pornit într-o drumeție de 80 de kilometri cu unitatea sa pe 5 februarie 1976, plecând de la Fort Dix. Această zi, marcată de frig, a avut un sfârșit tragic când Lewis a leșinat și a decedat. Autopsia a relevat în mod neașteptat prezența virusului gripei porcine H1N1 în organismul său.
Investigarea Virusului la Fort Dix
Surveillance virusului la Fort Dix a relevat alte 13 cazuri printre recruți care necesitau spitalizare din cauza unor afecțiuni respiratorii. Testele suplimentare efectuate pe serurile de sânge au indicat că peste 200 de recruți au fost infectați cu tulpina nouă de gripă porcină H1N1, însă nu au necesitat spitalizare. Aceste descoperiri au generat imediat îngrijorări în rândul specialiștilor în sănătate publică, care se întrebau dacă moartea lui Lewis era un semnal pentru o nouă pandemie similară cu cea din 1918, care a provocat moartea a aproximativ 50 de milioane de oameni la nivel mondial.
Răspunsul Guvernului SUA
Într-un timp scurt, guvernul Statelor Unite a luat măsuri decisive. La 24 martie 1976, președintele Gerald Ford a declarat un plan amplu pentru vaccinarea întregii populații a Statelor Unite. Începând cu 1 octombrie 1976, campania de imunizare a fost pusă în aplicare. Între timp, focarul inițial de gripă de la Fort Dix a dispărut rapid, fără a mai fi raportate noi cazuri după februarie.
Declarațiile Colonelului Frank Top
Colonelul Frank Top, responsabil cu investigarea cazurilor de gripă de la Fort Dix, a declarat ulterior că „am demonstrat suficient de clar că virusul nu a ieșit din Fort Dix… a dispărut”. Chiar și așa, îngrijorarea a persistat în rândul experților, care, observând campania masivă de vaccinare din SUA, au început să își desfășoare propriile programe de cercetare și dezvoltare a vaccinului H1N1 în diferite țări. Astfel, în sezonul rece 1976-1977, întreaga lume s-a pregătit pentru o potențială pandemie de gripă porcină H1N1, care, în cele din urmă, nu s-a materializat.
Consecințele Pregătirilor pentru Pandemie
În calitate de epidemiolog specializat în boli infecțioase, subliniez că aceste măsuri de pregătire au avut consecințe neintenționate, deși păreau prudent planificate. Răspunsurile globale s-au concentrat prea mult pe o amenințare percepută, în loc să se concentreze pe managementul real al sănătății publice.
Pandemia de Gripă Rusă H1N1
Într-o întorsătură neașteptată, un nou virus pandemic a apărut, însă nu era H1N1-ul porcin anticipat. În noiembrie 1977, autoritățile din Rusia raportau identificarea unei tulpini de gripă H1N1 umane la Moscova. În scurt timp, virusul s-a răspândit în întreaga Uniune Sovietică și, ulterior, la nivel mondial. Această pandemie s-a dovedit a fi distinctă.
Caracteristicile Unice ale Pandemiei
Spre deosebire de alte tulpini de gripă, rata mortalității asociată cu noul virus H1N1 a fost semnificativ mai mică, aproximativ o treime din cea a majorității altor tulpini. De asemenea, a fost remarcabil că boala a afectat în mod predominant persoanele cu vârste sub 26 de ani. Altfel decât în cazul altor pandemii, H1N1 nu a înlocuit subtipul prevalent H3N2, care era responsabil de gripa sezonieră din acel an, permițând astfel existența ambelor tulpini în circulație simultan.
Studiul Virusului H1N1
Microbiologul Peter Palese a folosit o tehnică inovatoare cunoscută sub denumirea de cartografiere a oligonucleotidelor ARN pentru a analiza structura genetică a virusului gripal H1N1 rusesc. Această abordare a permis echipei lui Palese să cultive virusul în laborator, contribuind astfel la o mai bună înțelegere a acestuia. Aceste descoperiri au reprezentat un pas important în cercetarea antiviralelor și în dezvoltarea vaccinurilor, influențând modul în care au fost abordate viitoare epidemii.
Enzimele și analiza ARN-ului viral
Cercetătorii au utilizat enzime de tăiere a ARN-ului pentru a fragmenta genomul unui virus în sute de părți. Prin împărțirea acestor fragmente, organizate în două dimensiuni pe baza dimensiunii și a sarcinii electrice, s-a obținut o hartă unică a petelor, similară unei amprente digitale.
Identificarea similitudinilor cu tulpinile istorice
În urma comparării modelului de pete al virusului gripal rusesc H1N1 din 1977 cu diverse alte tipuri de virusuri gripale, Palese a descoperit cu surprindere că acest virus „nou” era practic identic cu tulpinile anterioare de gripă H1N1 umană, care fuseseră eliminate încă din anii 1950.
Reîntoarcerea virusului dispărut
Astfel, virusul gripei rusești din 1977 a fost, de fapt, o tulpină care dispăruse timp de un sfert de secol și care a fost readusă în circulație. Aceasta explica de ce virusul a avut un impact preponderent asupra tinerilor, în timp ce persoanele mai în vârstă erau deja imune, având în vedere expunerea lor anterioară la virusul dinainte de dispariție.
Originea virusului gripal rusesc
În ciuda denumirii, gripa rusă nu a fost originară din Rusia. Cele mai vechi rapoarte despre virus provin din această țară, însă dovezi ulterioare din China sugerează că virusul fusese identificat câteva luni mai devreme, în mai și iunie 1977, în orașul Tientsin.
Investigațiile privind strămoșul comun
În anul 2010, cercetătorii au efectuat studii genetice detaliate asupra mai multor eșantioane de virus din 1977 pentru a determina datele de apariție a strămoșului comun. Analiza acestor date, cunoscută sub numele de „ceas molecular”, indică că virusul ar fi infectat inițial oamenii cu un an înainte, în aprilie sau mai 1976.
Reapariția în Tientsin
Astfel, cele mai solide dovezi arată că gripa rusă din 1977 a apărut, mai degrabă spus, a reapărut, în Tientsin, China, în primăvara anului 1976 sau în jurul acelei perioade.
Conexiunea cu evenimentele din 1976
Este oare o simplă coincidență faptul că, la câteva luni după decesul soldatului Lewis, care a fost infectat cu gripa porcină H1N1, a reapărut o tulpină anterior dispărută de gripă H1N1 în rândul populației umane?
Stocarea virusurilor în laboratoare
Virusologii din întreaga lume utilizau, de mult timp, congelatoare pentru a depozita tulpini de virus gripal, inclusiv pe cele care fuseseră eliminate din mediul natural. Creșterea temerilor legate de o posibilă pandemie de gripă porcină H1N1 în 1976 în Statele Unite a determinat intensificarea cercetărilor globale asupra virusurilor și vaccinurilor H1N1.
Pericolele unei eliberări accidentale
Eliberarea accidentală a uno dintre aceste virusuri stocate era o posibilitate reală în oricare dintre țările ce desfășurau cercetări asupra H1N1, inclusiv China, Rusia, Statele Unite și Regatul Unit.
Reflecții asupra cauzelor reapariției
La câțiva ani după reapariția virusului, microbiologul Palese s-a gândit la discuțiile personale purtate cu Chi-Ming Chu, un expert chinez în domeniul gripei. Palese a relatat în anul 2004 că „introducerea virusului H1N1 din 1977 este considerată a fi rezultatul unor testuri de vaccinare desfășurate în Orientul Îndepărtat”, care implicau provocarea câtorva mii de recruți militari cu virusul H1N1 viu.
Possibilitățile unui accident de laborator
Deși modalitatea exactă prin care a avut loc o astfel de eliberare accidentală rămâne necunoscută, există două posibile scenarii. În primul rând, cercetătorii ar fi putut utiliza virusul H1N1 reînviat ca bază pentru dezvoltarea unui vaccin H1N1 viu, atenuat. Dacă virusul din vaccin nu ar fi fost slăbit corespunzător, ar fi putut deveni transmisibil.
Teste de imunitate cu virusuri vii
O altă variantă este utilizarea virusului viu, reînviat, pentru a evalua imunitatea generată de vaccinurile H1N1 convenționale, ceea ce ar fi putut duce la o scăpare necontrolată a virusului. Aceste întrebări continuă să stârnească dezbateri în rândul oamenilor de știință despre siguranța și etica manipulării virusurilor în laborator.
Eliberarea accidentală a virusului în cercetare
Indiferent de mecanismul prin care a avut loc, combinația între informațiile detaliate despre localizare, momentul apariției pandemiei și statutul lui Chu și Palese ca surse extrem de credibile sugerează o eliberare accidentală a virusului în China, care a condus la pandemia de gripă rusească.
O lecție de istorie care provoacă reflecție
Reînvierea unui virus H1N1 periculos, dar uitat, a avut loc în contextul în care lumea încerca să prevină o pandemie de gripă porcină H1N1 considerată iminentă. Această situație a generat o spaimă atât de mare, încât, paradoxal, a dus la crearea acelei pandemii.
Acesta a fost un exemplu de profeție care se împlinește singură.
Nu este scopul meu să acuz pe cineva; în schimb, consider că, în confuzia epidemiologică din 1976, o unitate de cercetare din orice parte a globului ar fi putut fi responsabilă pentru o eliberare accidentală a virusului, ce ulterior a fost denumit gripă rusească.
Graba globală de a combate o posibilă pandemie de gripă porcină H1N1, pornind de la Fort Dix, prin cercetări și vaccinări, ar fi putut să ducă la accidente în diverse locuri din lume.
Desigur, în ultimele cinci decenii, standardele de siguranță și politicile de biocontainere au făcut progrese remarcabile. Totodată, s-a observat o expansiune semnificativă a laboratoarelor cu un grad înalt de izolare la nivel global.
Provocări ale reacției umane
Reacțiile exagerate, consecințele neintenționate, agravarea situațiilor și profețiile care se împlinesc singure sunt expresii care ilustrează modul în care cele mai bune intenții pot ceda infrastructurii precare a gestionării crizelor de sănătate publică.
În urma pandemiei de COVID-19, umanitatea se confruntă acum cu alte amenințări generate de transferuri interspecii ale virusurilor, inclusiv cele aviare și mpox. Este esențial să ne adaptăm rapid la aceste pericole emergente pentru a evita o nouă criză mondială de sănătate.
Donald S. Burke, decan emerit și profesor universitar emerit de științe și politici de sănătate, la Școala de sănătate publică, Universitatea din Pittsburgh
