Acasă Știri externe ASEAN şi China nu au reuşit să încheie negocierile privind un cod...

ASEAN şi China nu au reuşit să încheie negocierile privind un cod de conduită în Marea Chinei de Sud

0



Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi China nu au reuşit duminică să încheie negocierile privind un cod de conduită mult întârziat în Marea Chinei de Sud, sub preşedinţia filipineză a organizaţiei regionale, în pofida faptului că au ajuns la un acord provizoriu asupra a aproximativ 80% din proiect, conform unei declaraţii a ministrului filipinez de externe, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Negocierile privind un Cod de conduită ASEAN-China în Marea Chinei de Sud durează de peste două decenii, dar Filipine, care deţine în prezent preşedinţia ASEAN, s-a angajat să accelereze aceste discuţii şi să finalizeze codul în acest an.

„Nu există încă o încheiere”, a spus ministrul de externe filipinez Ma. Theresa P. Lazaro la o conferinţă de presă în cadrul unui summit ASEAN, adăugând că mai există câteva probleme cheie nerezolvate, inclusiv chestiunea caracterului legal obligatoriu sau nu al acestui cod.

„Ţările ASEAN plus China au, de asemenea, opinii diferite despre cum stau lucrurile”, a adăugat ea.

Vecinii Chinei din Asia de Sud-Est doresc ca acest cod să se bazeze pe dreptul internaţional, după ce au acuzat în repetate rânduri Beijingul că îl ignoră în timp ce îşi afirmă suveranitatea asupra a întregii acestei mări.

Beijingul susţine că acţiunile sale în Marea Chinei de Sud sunt legale şi profesioniste.

Pretenţiile maritime extinse ale Chinei se suprapun cu zonele economice exclusive ale unor ţări precum Brunei, Indonezia, Malaezia, Filipine şi Vietnam, ceea ce face esenţial un cod funcţional pentru a preveni escaladarea tensiunilor şi pentru a gestiona incidentele pe mare.

Un tribunal internaţional de arbitraj a decis în 2016 că revendicările vaste ale Chinei nu au temei în dreptul internaţional, o decizie pe care Beijingul o respinge.

Manila şi Beijingul s-au confruntat în ultimii ani într-o serie de dispute maritime, Filipinele acuzând China de acţiuni agresive repetate în zona sa economică exclusivă, inclusiv manevre periculoase, folosirea tunurilor de apă şi perturbarea misiunilor de aprovizionare.

China, la rândul său, a acuzat Filipinele că au intrat în ceea ce susţine că este teritoriul său.

Analiştii spun că neînţelegerile nu sunt doar între ASEAN şi China.

Collin Koh, cercetător principal la Şcoala de Studii Internaţionale S. Rajaratnam din Singapore, a spus că diviziunile dintre membrii ASEAN, inclusiv în privinţa sferei geografice a codului, au încetinit de asemenea negocierile.

„În afară de Beijing, divergenţele interne din cadrul ASEAN joacă de asemenea un rol semnificativ”, a spus el.

Koh a menţionat că diferenţele rămase vor fi greu de rezolvat şi vor necesita „concesii majore” din partea diverselor părţi.

Singapore va prelua sarcina de a încerca să obţină un acord pe acest subiect anul viitor, când va prelua preşedinţia ASEAN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .