Francezul Ciryl Gane şi-a păstrat centura de campion UFC la categoria grea, după ce a câştigat o luptă extrem de grea împotriva americanului Josh Hokit, prin decizia arbitrilor, sâmbătă seara, la New York, scrie AFP.
Din postura de prim luptător francez care a ajuns în vârful celei mai importante categorii de greutate din MMA, Ciryl Gane, în vârstă de 36 de ani supranumit „Bon Gamin” şi-a apărat titlul pentru prima dată în faţa lui Josh Hokit, poreclit „The Incredible Hok”, un sportiv de 29 de ani considerat o stea în ascensiune la categoria grea, potrivit Agerpres.
Pe parcursul a cinci runde extrem de intense, Gane (1,96 m, 110 kg) care a intrat în luptă ca mare favorit a fost pus sub o presiune puternică de către adversarul său (1,85 m, 105 kg), care s-a dovedit a fi foarte agresiv.
În Madison Square Garden, unde publicul a ţinut în mare parte cu americanul, Hokit a dictat ritmul pentru o bună parte a luptei, înainte de a începe, treptat, să dea semne de oboseală.
„Am rămas concentrat; sunt un luptător la fel este şi el a fost o luptă incredibilă”, a declarat Gane imediat după încheierea confruntării.
În luna iunie, în cadrul unui eveniment special organizat la Casa Albă pentru a marca împlinirea vârstei de 80 de ani a lui Donald Trump, sportivul originar din La Roche-sur-Yon l-a învins pe brazilianul Alex Pereira, cucerind astfel titlul interimar al categoriei. Între timp, campionul incontestabil, Tom Aspinall, a fost nevoit să renunţe la centură, fiind indisponibil din cauza unei accidentări la ochi suferite într-o luptă anterioară împotriva lui Gane. Astfel, francezul a recucerit titlul în urmă cu o lună şi jumătate, împlinindu-şi visul de o viaţă după trei încercări eşuate.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .