Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un singur an calendaristic, transmite DPA.
Până la data de 27 septembrie, producţia de energie fotovoltaică ajunsese deja la 90,2 terawaţi-oră, depăşind totalul de 90 de terawaţi-oră generaţi pe parcursul întregului an 2025, potrivit Asociaţiei germane a industriei fotovoltaice (BSW-Solar). Un număr neobişnuit de mare de ore cu soare şi extinderea continuă a capacităţilor fotovoltaice au contribuit la aceste cifre ridicate, a precizat asociaţia, citând o actualizare privind producţia de energie, publicată sâmbătă de Institutul Fraunhofer pentru Sisteme de Energie Solară (ISE).
În comparaţie, în urmă cu 20 de ani, producţia de energie fotovoltaică a Germaniei s-a situat la doar 2,2 terawaţi-oră pe parcursul întregului an, scrie agerpres.ro.
Acest record iminent reprezintă o etapă importantă pentru tranziţia energetică, a declarat directorul BSW-Solar, Carsten Kornig. „Energia fotovoltaică a evoluat de la o tehnologie de nişă la o componentă fundamentală a aprovizionării noastre cu electricitate. Societatea, ca întreg, beneficiază de pe urma acestui lucru prin electricitate mai ieftină, o dependenţă mai mică de importurile de energie şi daune climatice semnificativ mai reduse”, a spus Carsten Kornig.
O producţie de 100 de terawaţi-oră de electricitate reprezintă o cantitate uriaşă. Un terawatt-oră echivalează cu un miliard de kilowaţi-oră. Pentru a pune lucrurile în context, anul trecut, oraşul Hamburg a consumat 10,7 terawaţi-oră de electricitate. În Germania, gospodăriile consumă, de regulă, între 2.000 şi 4.000 de kilowaţi-oră pe an.
Potrivit datelor Oficiului Federal de Statistică al Germaniei, 59,1% din totalul electricităţii produse la nivel naţional în prima jumătate a anului 2026 a provenit din surse regenerabile. Panourile fotovoltaice au reprezentat 17,8% din volumul total de electricitate, fiind a treia cea mai importantă sursă de energie produsă pe plan intern, după energia eoliană, principala sursă, şi cărbune.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .