Un nou semnal de alarmă privind „poluanții eterni”: Legătura descoperită cu o formă agresivă de cancer

Un studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH) din Statele Unite a constatat că femeile cu niveluri ridicate a doi „poluanţi eterni” prezentau un risc cu până la 93% mai mare de a dezvolta o formă agresivă de cancer de sân. Descoperirea suscită îngrijorări cu privire la potenţialele efecte asupra sănătăţii ale substanţelor chimice persistente, prezente în produsele de uz cotidian, relatează joi Science Daily.

Studiul a identificat o asociere între cancerul de sân cu receptori de estrogen negativi (ER-negativ) şi două substanţe chimice întâlnite pe scară largă: acidul perfluorooctanoic (PFOA) şi acidul perfluorooctansulfonic (PFOS), potrivit Agerpres.

Femeile care prezentau concentraţii mai mari ale acestor substanţe în sânge aveau o probabilitate mai mare de a dezvolta acest tip de cancer. Cercetătorii nu au identificat, însă, nicio legătură clară între niciuna dintre aceste substanţe chimice şi riscul general de cancer de sân.

Ambele substanţe chimice aparţin unei familii mari de substanţe per- şi polifluoroalchilice, denumite în mod obişnuit PFAS. Acestea au fost utilizate în numeroase produse de larg consum şi sunt adesea descrise drept „poluanţi eterni”, deoarece rezistă la procesul de degradare în mediu. De asemenea, ele se pot acumula în organismul uman unde pot rămâne ani la rând.

„Femeile merită răspunsuri clare cu privire la modul în care substanţele chimice din mediul înconjurător le pot afecta sănătatea”, a declarat Robert F. Kennedy Jr., secretarul Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane (HHS) din care face parte NIH, adăugând că „acest studiu al NIH face legătura între două substanţe chimice persistente cu un risc mai ridicat de cancer mamar ER-negativ şi necesită investigaţii suplimentare”.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică Journal of Clinical Oncology.

Cancerul de sân ER-negativ se deosebeşte de formele mai frecvente ale bolii, deoarece celulele tumorale ale acestuia nu dispun de receptorii care permit estrogenului să stimuleze creşterea cancerului. Aceste cancere sunt adesea mai agresive şi au, în general, o evoluţie nefavorabilă comparativ cu tumorile care răspund la estrogen.

În pofida gravităţii acestor informaţii, cercetătorii dispun de o cantitate relativ mică de date cu privire la factorii care cresc probabilitatea ca o femeie să dezvolte cancer de sân ER-negativ. Noile descoperiri sugerează că expunerea la anumiţi „poluanţi eterni” din mediu ar putea reprezenta unul dintre factorii care contribuie la aceasta.

„Descoperirile noastre, pe care le-am confirmat printr-o meta-analiză a cercetărilor anterioare, indică faptul că anumite PFAS, inclusiv PFOA şi PFOS, sunt asociate cu un risc mai mare de cancer mamar ER-negativ, un tip mai agresiv de tumoare, cu puţini factori de risc cunoscuţi”, a explicat dr. Alexandra White, cercetătoare în cadrul NIH şi conducătoarea studiului.

Pentru a investiga această posibilă legătură, oamenii de ştiinţă de la NIH şi colaboratorii lor au examinat probe de sânge recoltate cu ani în urmă, înainte ca participantele să primească un diagnostic de cancer. Cercetătorii au măsurat concentraţiile a 17 substanţe chimice PFAS diferite, ceea ce le-a permis să compare nivelurile de expunere anterioare cu evoluţia ulterioară a cancerului de sân.

Rezultatele au evidenţiat diferenţe substanţiale în cazul a două substanţe chimice. Femeile din grupul cu cea mai mare expunere la PFOA au prezentat o rată cu 67% mai mare de cancer de sân ER-negativ comparativ cu cele din grupul cu cea mai mică expunere. Această asociere a fost şi mai semnificativă în cazul PFOS, grupul cu cea mai mare expunere înregistrând o rată cu 93% mai mare, aproape dublă comparativ cu persoanele din grupul cu cea mai mică expunere.

Aceste procente reprezintă diferenţe relative între grupuri, nu probabilitatea absolută ca o anumită persoană să dezvolte cancer de sân, au notat cercetătorii. Constatările stabilesc, de asemenea, o asociere, nu o dovadă că substanţele chimice cauzează direct boala.

Analiza a utilizat date din „Sister Study”, un proiect major de cercetare condus de Institutul Naţional de Ştiinţe ale Sănătăţii Mediului (NIEHS) al NIH. Între 2003 şi 2009, studiul a recrutat 50.884 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 74 de ani din toate regiunile Statelor Unite şi din Puerto Rico. Participantele nu aveau cancer de sân la momentul înscrierii, deşi fiecare avea o soră care fusese diagnosticată cu această boală. Pentru studiul privind PFAS, cercetătorii au analizat date de la 1.609 de femei care au dezvoltat ulterior cancer de sân şi de la un grup utilizat pentru comparaţie, format din 2.269 de femei.

Deşi PFAS pot rămâne în mediul înconjurător şi în organism pentru perioade îndelungate, cercetătorii au subliniat că expunerea nu este neapărat inevitabilă.

Constatările studiului ar putea contribui, în cele din urmă, la identificarea unor noi modalităţi de reducere a riscului de cancer mamar agresiv.

Cercetătorii sunt, de asemenea, interesaţi să înţeleagă modul în care aceste substanţe chimice ar putea influenţa dezvoltarea cancerului. Deoarece cele mai puternice asocieri au apărut în cazul tumorilor care nu au receptori de estrogen, rezultatele sugerează că PFAS ar putea acţiona prin procese biologice care nu au legătură cu semnalizarea hormonală, procesul prin care organismul foloseşte hormoni pentru a transmite instrucţiuni către alte celule şi pentru a coordona funcţii ale corpului.

Printre explicaţiile posibile se numără modificări ale activităţii genelor sau probleme la nivelul sistemului imunitar. Cu toate acestea, studiul nu a investigat în mod direct aceste mecanisme, astfel încât implicarea lor rămâne incertă.

Deşi PFOA şi PFOS au fost în mare parte eliminate treptat şi înlocuite cu alţi compuşi PFAS, cantităţi măsurabile din ambele substanţe sunt încă prezente în organismele majorităţii oamenilor.

Persistenţa lor înseamnă că expunerea la aceste substanţe chimice mai vechi rămâne un potenţial risc pentru sănătatea publică.

Conform cercetătorilor, este nevoie de investigaţii suplimentare, care să se concentreze asupra populaţiilor cu o expunere mai mare la PFAS, precum şi asupra grupurilor care prezintă rate mai ridicate de cancer de sân ER-negativ.

Totodată, oamenii de ştiinţă trebuie să stabilească dacă substanţele chimice mai noi, introduse ca înlocuitori pentru PFOA şi PFOS, prezintă riscuri similare pentru sănătate.