Semnalăm tuturor celor interesați faptul că încă mai poate fi găsită ediția cu nr. 579/16 octombrie 2026 a cunoscutei Reviste de cultură Tribuna, instituție aflată în subordinea Consiliului județean Cluj, cu o îndelungată tradiție istorică, de aproape 140 de ani, condusă de filosoful dr. Mircea Arman, manager și redactor-șef, singura revistă de cultură din România care are distribuție națională și internațională.
Într-o spectaculoasă formă grafică, așa cum ne-a obișnuit deja Tribuna, cel de-al doilea număr din octombrie propune un sumar dens și provocator, reunind articole dintr-un larg spectru cultural: filosofie și diagnoza prezentului; istorie, geopolitică și memorie; eseistică și istorie literară; literatură; muzică; teatru etc.
Textele au un pronunțat caracter analitic și erudit, adresându-se unui public avizat, interesat de dezbaterile de idei. Astfel, primele pagini găzduiesc studii de profunzime despre teologia apofatică a lui Vladimir Lossky (semnează Vasile Zecheru) și promisiunile neîmplinite ale democrației moderne (scrie Viorel Igna). Andrei Marga analizează provocările distopice actuale și propune o reconstrucție filosofică bazată pe diferențierea formelor de raționalitate; Iulian Chivu investighează antinomia dintre frumos și urât în estetică iar Isabela Vasiliu-Scraba explorează receptarea lui Mircea Eliade în România comunistă și condiția artistului sub teroarea istoriei. Sunt doar câteva indicii pentru cititori, aceștia putând descoperi în paginile revistei mult mai multe articole pe teme filosofice și istorice majore (vezi Nicole Iuga, de pildă, cu un text în care evaluează validitatea descurajării nucleare în prezent) alături de cronici care analizează opere literare recent publicate, pagini de proză scurtă și altele.
Revista este ilustrată unitar cu lucrările ceramistului George Dragomir Turia, despre „portretele fără chip” ale artistului, care explorează memoria, trauma și identitatea, scrie Ani Bradea în rubrica „plastica”.
Reamintim, așadar, că ediția Tribunei cu nr. 579 – aferentă perioadei cuprinse între 16 și 31 octombrie 2026, poate fi încă găsită la punctele pentru difuzarea presei din întreaga țară.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .