Acasă Sport Gerard Pique reacționează după ce portarul echipei sale a fost implicat în...

Gerard Pique reacționează după ce portarul echipei sale a fost implicat în faza care a dus la decesul unui fotbalist. Anchetă pentru omor din culpă

0



Jesus de Miguel, atacantul în vârstă de 30 de ani al celor de la Tenerife, a murit. Cu 12 ore înainte, acesta s-a accidentat în timpul meciului cu FC Andorra, din etapa a 12-a din LaLiga 2.

Gerard Pique, acționar majoritar și președinte la FC Andorra, a reacționat după vestea cumplită. Fostulportar spaniol era în tribune când a avut loc ciocnirea dintre Jesus de Miguel și Jesus Owono.

Potrivit informațiilor apărute în presa spaniolă, fotbalistul a suferit un infarct.

„Îmi pare atât de rău. Odihnește-te în pace, Jesus”, a scris Pique.

Tragedia a provocat un val de reacții în fotbalul spaniol, după ce un meci de campionat s-a transformat într-un eveniment dramatic, cu un deznodământ tragic.

Poliţia a deschis o anchetă pentru omor din culpă

Poliţia naţională spaniolă a deschis o anchetă pentru omor din culpă împotriva lui Jesús Owono, portarul echipei FC Andorra, care, luni, a fost protagonistul unui contact violent cu atacantul advers, Jesús de Miguel, incident soldat cu decesul acestuia din urmă, relatează El Pais.

Atacantul în vârstă de 30 de ani al echipei Tenerife a suferit un stop cardiorespirator pe teren şi a decedat marţi dimineaţă. Potrivit Cadena Cope, Owono era „foarte afectat” de starea de sănătate a jucătorului înainte ca aceasta să se agraveze brusc.

Owono şi-a închis contul de Instagram

Jesus Owono se confruntă cu un val de critici şi insulte de la momentul incidentului tragic de luni.

Copleşit de insulte şi critici, Owono (25 de ani) şi-a închis contul de Instagram. Portarul din Andorra a provocat involuntar moartea atacantului echipei Tenerife, Jesus de Miguel, în urma unui şoc teribil în prelungirile meciului din Divizia a II-a spaniolă dintre cele două echipe. Ieşind foarte departe de careul său pentru a intercepta o pasă a adversarilor, internaţionalul din Ecuador şi Guineea (46 de selecţii) l-a lovit violent pe adversarul său cu genunchiul drept în partea superioară a corpului.

Huiduit şi numit «asasin» de către public

Victimă a unui stop cardiorespirator, Jesus de Miguel fusese resuscitat în ambulanţa care îl transporta spre spital. „De Miguel respiră spontan, deşi rămâne inconştient”, precizase un prim raport medical. Însă, în cursul nopţii, clubul său, CD Tenerife, a dat veşti mult mai îngrijorătoare. „Starea medicală a lui Jesus de Miguel s-a agravat din punct de vedere neurologic”, a indicat clubul, cu câteva ore înainte de a anunţa decesul jucătorului său marţi dimineaţă. Atacantul a încetat din viaţă în jurul orei 08:00.

Eliminat direct pentru gestul său necontrolat, Jesus Owono a fost huiduit de stadion şi numit „ucigaş” de către public în momentul în care a părăsit terenul. El a fost, de asemenea, ţinta unui val de critici pentru comportamentul său în timp ce se îndrepta spre vestiare, unii reproşându-i că a privit publicul de sus şi că nu şi-a plecat capul. Imaginile cu lovitura fatală îl arată totuşi pe Owono întorcându-se pe urmele sale după ce, probabil, a constatat starea foarte gravă a lui Miguel. A alergat chiar spre acesta pentru a se interesa de starea lui, asistând neputincios la intervenţia echipelor medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .