Acasă Actualitate Explozie urmată de incendiu într-o locuință: Un bărbat de 49 de ani...

Explozie urmată de incendiu într-o locuință: Un bărbat de 49 de ani din Teleorman a suferit arsuri

0



O explozie urmată de un incendiu s-a produs duminică într-o locuință din localitatea Poeni, județul Teleorman. Proprietarul casei, un bărbat de aproximativ 49 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței și a fost transportat la un spital de specialitate din București.

Potrivit pompierilor teleormăneni, explozia s-ar fi produs în momentul în care bărbatul a încercat să aprindă aparatul de gătit, pe fondul unei acumulări de gaze provenite de la o butelie defectă.

La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, potrivit Mediafax.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în bucătăria locuinței. Flăcările cuprinseseră mobilierul, tavanul din lambriu de plastic și lemn, elemente ale acoperișului și fânul depozitat în pod. Exista riscul ca focul să se extindă la întreaga casă și la anexele gospodărești din apropiere.

Pompierii au intervenit atât din interiorul locuinței, cât și din exterior și au reușit să stingă incendiul înainte ca acesta să cuprindă întreaga gospodărie.

În urma intervenției au fost protejate bunuri estimate la peste 120.000 de lei, în timp ce pagubele materiale au fost evaluate la aproximativ 15.000 de lei.

Bărbatul a primit primul ajutor de la paramedicii SMURD, apoi a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .