Bărbatul în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călăraşi, a fost scos decedat, după şapte ore de intervenţie.
„Victima a fost găsită decedată, la o adâncime de aproximativ 7,5 metri, după şapte ore de eforturi susţinute”, a informat ISU Călăraşi, potrivit Agerpres.
Pompierii militari călărăşeni au intervenit cu mai multe echipaje, la faţa locului fiind două autospeciale de intervenţie, o autospecială de transport personal şi victime multiple şi un container multirisc. În sprijinul intervenţiei au acţionat poliţişti, jandarmi, reprezentanţi ai Primăriei municipiului Călăraşi şi ai Ambulanţei.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .