Stan Wawrinka, triplu câştigător de turnee de Grand Slam şi fost numărul 3 mondial, şi-a încheiat marţi, la vârsta de 41 de ani, lunga carieră cu o înfrângere în primul tur al turneului ATP 500 de la Basel. Cehul Jiri Lehecka (locul 21 mondial), l-a învins pe elveţian cu 7-5, 7-6 (7/2).
Stan Wawrinka s-a retras
După ce a trecut la profesionişti în 2002, jucătorul din cantonul Vaud, acum locul 151 în clasamentul mondial, se retrage din circuit cu 16 titluri la activ, printre care Openul Australiei şi Masters 1000 de la Monte-Carlo în 2014, Roland-Garros în 2015 şi US Open în 2016.
Campion olimpic la dublu la Beijing în 2008, alături de ilustrul său conaţional Roger Federer, Wawrinka a câştigat, de asemenea, Cupa Davis în 2014, notează news.ro.
Alături de britanicul Andy Murray, fostul nr. 1 mondial şi, de asemenea, triplu câştigător de turnee majore, el a fost unul dintre puţinii jucători care au contestat în mod constant dominaţia aproape absolută a lui Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici în turneele de Grand Slam.
Wawrinka i-a învins pe Federer, Nadal, Djokovici şi Murray
Wawrinka este, de asemenea, unul dintre cei doar trei jucători care i-au învins pe Federer, Nadal, Djokovici şi Murray într-unul dintre cele patru turnee majore ale tenisului mondial. „Am avut norocul să pot juca alături de ei, să mă confrunt cu ei şi să-i înving din când în când”, spunea el în 2024 într-un interviu acordat AFP.
Elveţianul a fost deja omagiat luni la Basel, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi fosta nr. 1 mondial Martina Hingis. El este al treilea fost jucător din top 10 care se retrage în decurs de câteva săptămâni, după japonezul Kei Nishikori şi francezul Gaël Monfils.
În ultimul său sezon pe circuit, Wawrinka s-a remarcat ajungând în ianuarie în turul al treilea al Openului Australiei şi reuşind să reintre pentru scurt timp în top 100 mondial la sfârşitul iernii. De când a împlinit 40 de ani în martie 2025, jucătorul originar din Lausanne a câştigat douăsprezece meciuri pe circuitul principal, un record de la înfiinţarea circuitului ATP în 1990.
Câştigător al ultimului său titlu ATP la Geneva în 2017, jucătorul dreptaci a suferit ulterior mai multe accidentări, fiind operat de două ori la genunchiul stâng şi de două ori la piciorul stâng.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .