Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat, marţi seară, că aşteaptă să vadă din partea justiţiei din România ”nişte dosare reale şi mari de corupţie”, dar, din păcate, apar ”dosare ridicole, care par să apară în momente interesante”, relatează news.ro.
„Eu dorm foarte bine, nu am cutii de pantofi umplute acasă. Dar partea dificilă este că rămâne de văzut cu justiţia în România dacă cu adevărat se foloseşte de puterile sale împotriva unor adversari politici sau nu. Din păcate, semnele pe care le vedem în ultimele luni nu sunt numai bune şi aşteptăm cu toţii încă nişte dosare reale şi mari de corupţie”, a declarat Dominic Fritz, marţi seară, la TVR 1.
Preşedintele USR a adăugat că toată lumea are ochi de văzut şi urechi de auzit: „Cred că pentru toată lumea e evident că există o problemă şi cu evaziunea fiscală în stil mare şi cu corupţia, nu cred că toate maşinile astea de lux şi toate ceasurile de lux pe care le vedem pe braţele unor politicieni sunt cumpărate cu, nu ştiu, moştenirea unei mătuşe din America. Şi tocmai de aceea această linişte pe care o vedem de câţiva ani deja, e destul de îngrijorătoare, mai ales dacă o cuplăm cu anumite dosare ridicole, care par să apară în momente interesante, cum a fost, nu ştiu, chemarea lui Ilie Bolojan la Iaşi, care pentru mine a fost un semnal că în continuare aceste cercetări sunt folosite ca un soi de spectacol politic”.
Dominic Fritz critică audierea lui Ilie Bolojan la Iași
Fritz a explicat că Ilie Bolojan, la momentul respectiv premier în funcţie şi care are doar calitatea de martor într-un dosar, putea fi audiat şi la Bucureşti: „Puteau, bine mersi, să vină şi la Bucureşti, să-i pună nişte întrebări acolo, să nu anunţe presa şi aşa mai departe (…) Să chemi un premier care este doar martor într-un dosar, să-l chemi într-un oraş, chiar dacă e Iaşi, e frumos, să anunţi presa înainte. Asta este o formă de a face justiţie care nu este nici civilizată, nici corectă şi care miroase a justiţie politică”.
Liderul USR ridică semne de întrebare privind lipsa marilor dosare de corupție
El a reiterat ideea că nu există mari dosare de corupţie, nu există nume mari care să fie duse în faţa instanţei: „Eu constat, cu asta am început, că după şase luni nu vedem în continuare niciun dosar mare, real, în care să fie implicaţi oameni cu greutate în societate şi asta îmi pun întrebarea, mă lasă să îmi pun întrebarea dacă cumva anumiţi oameni sau anumite grupări au un soi de protecţie. Şi doi la mână, vedem dosare care au un iz politic sau cel puţin felul în care se abordează aceste dosare”.
El s-a referit la informaţiile apărute recent, pe surse, referitoare la un dosar DNA cu privire la finanţarea COLTERM: „Eu, până în ziua de astăzi, nu ştiu nimic. De ce apare aşa ceva pe surse?”.
„Amendamentul Fritz”
Mandatul de primar al lui Dominic Fritz a încetat în urma intrării în vigoare a noii legi privind integritatea, promulgată de președintele Nicușor Dan la 28 august 2026.
Legea prevede că persoanelor aflate într-o situație de incompatibilitate sau conflict de interese constatată definitiv, pentru care nu a expirat perioada de interdicție de trei ani, le încetează de drept funcția, demnitatea publică sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prevederea a fost numită în spațiul public „amendamentul Fritz”, deoarece îl vizează direct pe primarul Timișoarei.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .