Acasă Politică Mutări de trupe pregătite în Senat (surse)

Mutări de trupe pregătite în Senat (surse)

0



Cel puțin 4 din cei 15 senatori neafiliați au „discuții avansate” cu grupurile parlamentare PSD, PNL și AUR pentru un eventual transfer, au declarat surse senatoriale, luni, pentru Știripesurse.ro. Mutările ar putea reconfigura ponderile politice din Senat și ar deschide un nou „țintar” pentru funcții de conducere.

Dizolvarea grupului PACE din Senat a îngroșat numărul senatorilor neafiliați.

Din cei 15 senatori rămași fără grup parlamentar, conform informațiilor obținute de Știripesurse.ro, cel puțin 4 au purtat negocieri informale cu PSD, PNL și AUR pentru a se afilia acestor grupuri și „discuțiile sunt avansate”.

Numărul senatorilor care își caută un nou grup politic este însă mai mare de 4, potrivit surselor.

Din acest motiv, în așteptarea unor decizii finale, plenul Senatului nu a numit încă un chestor pe locul vacantat după destructurarea grupului PACE, au explicat sursele senatoriale, luni, pentru Știripesurse.ro.

Cui îi va reveni funcția depinde de cine va trage lozul câștigător în fereastra de transferuri.

În afară de un fost senator USR, ceilalți neafiliați au fost aleși pe listele SOS și POT.

În funcție de cât de mulți senatori își vor alege o nouă echipă, inclusiv o parte din funcțiile de conducere din comisiile de specialitate s-ar putea reîmpărți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .