Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări şi fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în programul de guvernare, are nevoie de un termen ferm, susţine Confederaţia Patronală Concordia, potrivit Agerpres.
Reprezentanţii patronatelor au prezentat, luni, premierului Luca Niculescu şi miniştrilor noului cabinet cea mai ieftină cale de relansare pentru un stat fără spaţiu fiscal: mobilizarea capitalului românesc, alături de fondurile europene.
„Am încredere în companiile româneşti. Au crescut de multe ori într-un mediu impredictibil, iar astăzi au forţa şi ambiţia să concureze cu cele mai bune din Europa. Este momentul ca statul să ţină pasul cu ele. Concordia este pregătită pentru acest parteneriat, cu soluţii prin care capitalul românesc ajunge în noi investiţii, în locuri de muncă şi în expansiunea companiilor locale pe noi pieţe”, a declarat Dan Şucu, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, citat într-un comunicat al organizaţiei.
În acest context, confederaţia salută includerea în programul de guvernare a măsurilor pe care le-a solicitat, dar avertizează că multe nu au încă buget, termen sau responsabil politic, iar primul test va fi bugetul pentru anul 2027.
„Pentru bugetul pe 2027, primul test al Guvernului, Concordia cere ca partenerii sociali să fie consultaţi înainte de adoptarea bugetului şi ca orice măsură care afectează companiile să fie însoţită de o analiză de impact. Asta include impozitul pe proprietate, accizele, exit tax şi propunerea privind Avocatul Obligatoriu. Eliminarea IMCA de la 1 ianuarie 2027 trebuie făcută fără amânări şi fără înlocuitori, iar accelerarea rambursărilor de TVA, promisă în program, are nevoie de un termen ferm. Pentru ca angajamentele să devină decizii, Concordia a propus un grup de lucru permanent Guvern – Confederaţii patronale pentru competitivitate şi simplificare, cu reuniuni trimestriale. Concordia a propus, de asemenea, întâlniri de lucru între federaţiile sectoriale şi ministerele responsabile de competitivitate, de la Economie, Energie, Finanţe şi Transporturi până la Investiţii şi Proiecte Europene, Mediu şi Muncă, precum şi pe politici sociale esenţiale: locuinţe, educaţie şi sănătate”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, una dintre propunerile confederaţiei are în prim-plan ideea „Bani româneşti în firme româneşti”. „Creditul bancar pentru economie este de doar 23% din PIB, unul dintre cele mai mici niveluri din UE. Instrumentele sunt deja în program şi trebuie puse în funcţiune acum: credite şi garanţii prin Banca de Investiţii şi Dezvoltare, investiţii ale Pilonului II în companii şi proiecte româneşti şi programele din OUG 8/2026, cu reguli simple de aplicare”, notează patronatele.
De asemenea, un alt punct important se referă la energie la un cost predictibil, prin care se solicită o foaie de parcurs cu ţinte şi o piaţă „forward” lichidă, cu market-making.
Alte măsuri solicitate vizează: o piaţă a muncii flexibilă, sprijin rapid pentru industriile exportatoare, un Pact Naţional pentru Competitivitate, asumat transpartinic, un stat digital condus de la centru, o voce puternică a României la Bruxelles.
Confederaţia Patronală Concordia reprezintă 22 dintre cele mai importante sectoare ale economiei româneşti, cu o contribuţie de 30% din PIB şi aproape jumătate de milion de angajaţi în aproximativ 5.000 de companii mari şi mici, cu capital românesc şi străin. Entitatea este membră a BusinessEurope, a Organizaţiei Internaţionale a Angajatorilor (IOE) şi a Business at OECD (BIAC), cu birou permanent de reprezentare la Bruxelles.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .