Apa și săpunul pot fi aliați în vindecarea rănilor, în timp ce betadina, apa oxigenată, alcoolul medicinal sau rivanolul pot afecta țesuturile și întârzia procesul de vindecare. Chirurgul plastician George Mărginean, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu, demontează unele dintre cele mai răspândite mituri privind îngrijirea plăgilor și avertizează că tratamentul incorect poate avea consecințe grave.
Ideea potrivit căreia o rană nu trebuie udată continuă să fie răspândită, deși medicul explică faptul că originea acestei recomandări este veche și nu mai corespunde condițiilor actuale.
„Să nu udăm rana”, un principiu cu „origine medievală”
„Principala recomandare, care în mod surprinzător încă persistă în populaţie, inclusiv în breasla medicală, este că peste plagă nu ne spălăm niciodată: ‘să nu udăm rana’. Acest principiu cu origine medievală era justificat în perioada respectivă, deoarece plăgile veneau în contact cu ape contaminate, care generau infecţii şi, în lipsa antibioticelor, survenea decesul. În prezent, apa provine din reţeaua publică pentru majoritatea pacienţilor şi este potabilă. Spălatul cu apă şi săpun (duşul) îndepărtează mecanic şi prin micelare foarte eficient patogenii, secreţiile şi crustele, asigurând un mediu optim vindecării; acest fapt este dovedit ştiinţific de multe studii şi subiectul este încheiat de foarte multă vreme. Există puţine situaţii, punctuale, în care nu se recomandă spălarea unei anumite plăgi”, a declarat George Mărginean, potrivit AGERPRES.
Potrivit chirurgului plastician, spălarea cu apă și săpun contribuie astfel la îndepărtarea microorganismelor, secrețiilor și crustelor și creează condiții favorabile vindecării. Există însă și situații punctuale în care o anumită plagă nu trebuie spălată, motiv pentru care trebuie respectate indicațiile medicului.
Betadina și apa oxigenată, printre greșelile frecvente
O altă practică răspândită este folosirea unor soluții antiseptice precum betadina, apa oxigenată, alcoolul medicinal sau rivanolul. Medicul avertizează că acestea pot fi mai agresive pentru țesuturi decât pentru microorganismele pe care încearcă să le combată.
„O altă greşeală frecventă este utilizarea betadinei, apei oxigenate, alcoolului medicinal şi rivanolului în pansamentul plăgilor. Acestea sunt mai agresive pe ţesuturi, decât pe patogeni şi doar întârzie sau chiar împiedică procesul de vindecare”, a afirmat George Mărginean.
Cum trebuie îngrijite corect rănile
Chirurgul plastician subliniază că există pansamente și soluții speciale, adaptate diferitelor tipuri de răni, care protejează țesuturile și favorizează vindecarea. Alegerea produselor potrivite și respectarea recomandărilor primite pentru îngrijirea plăgii la domiciliu pot avea un rol important în evoluția acesteia.
Medicul avertizează că tratarea incorectă a rănilor nu înseamnă doar o vindecare mai lentă. Pot apărea infecții, plăgi care nu se mai vindecă și cicatrici anormale, iar în cazurile grave complicațiile pot pune inclusiv viața în pericol.
Explicațiile chirurgului plastician George Mărginean au fost publicate de SCJU Sibiu în materialul „Chirurgia plastică dincolo de estetică: mituri, urgenţe şi adevăruri care pot salva vieţi”.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .