Douăzeci şi trei de persoane au fost puse sub acuzare în Croaţia pentru scandarea unor lozinci pro-naziste şi antisemite înainte de meciul de fotbal dintre Hajduk Split şi Ajax Amsterdam, fapt care a stârnit indignare în ţară, a anunţat poliţia luni, informează AGERPRES.
Suporteri din gruparea „Torcida” au mărşăluit prin Split joia trecută, înaintea acestui meci din Conference League, scandând „Zdrobiţi evreii”, „Ridică-te, Adolf (Hitler)” şi „Înainte, ustaşi”, o referire la regimul croat pro-nazist din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, potrivit presei locale.
Liderii croaţi, partidele de opoziţie, organizaţiile pentru drepturile omului şi comunitatea evreiască au condamnat cu fermitate incidentul.
Ambasada Israelului la Zagreb, șocată
Ambasada Israelului la Zagreb a declarat că este „profund şocată”.
Poliţia a pus sub acuzare 23 de persoane „suspectate (…) de incitare publică la violenţă şi ură”. Dintre acestea, şase se află în arest, două sunt în continuare audiate, iar celelalte 15 sunt căutate, potrivit unui comunicat.
Suspecţii riscă până la cinci ani de închisoare.
Clubul croat, care a câştigat meciul cu scorul de 2-1, şi-a cerut scuze UEFA şi lui Ajax, martori ai unor „scene pe care nu ne dorim ca Europa să şi le amintească”. Federaţia croată a condamnat, de asemenea, incidentul.
În 2015, UEFA a penalizat Croaţia cu un punct, după ce suporterii au desenat o svastică pe terenul de joc din Split, înaintea unui meci din preliminariile EURO 2016 împotriva Italiei. Autorii nu au fost găsiţi niciodată.







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .