Lideri internaţionali şi experţi în securitate cibernetică se reunesc la Bucureşti, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România şi din regiune.
Conform unui comunicat al organizatorilor, ediţia din acest an aduce în prim-plan provocările generate de evoluţia rapidă a tehnologiilor emergente, impactul inteligenţei artificiale asupra securităţii globale, competiţia geopolitică în spaţiul cibernetic şi necesitatea consolidării rezilienţei digitale la nivel european şi internaţional.
Agenda BCC2026 include 11 paneluri de discuţii, 6 prezentări keynote şi 7 sesiuni fireside chat, 4 peek preview şi un AI DEMO, oferind participanţilor oportunitatea de a explora perspective strategice, legislative şi tehnice asupra principalelor provocări din domeniul securităţii cibernetice.
Temele centrale de dezbatere se concentrează pe: inteligenţa artificială, geopolitica şi suveranitatea digitală; implementarea legislaţiei europene în domeniul securităţii cibernetice; impactul inteligenţei artificiale agentice asupra peisajului ameninţărilor cibernetice; atacurile ransomware şi evoluţia centrelor de operaţiuni de securitate (SOC); consolidarea rezilienţei regionale pe flancul estic al Europei; coordonarea răspunsului naţional la incidente cibernetice majore; investiţiile, inovarea şi dezvoltarea competenţelor în domeniul securităţii cibernetice.
„Prin aceste sesiuni, BCC2026 îşi propune să faciliteze schimbul de experienţă şi bune practici, să încurajeze cooperarea internaţională şi să contribuie la identificarea unor soluţii concrete pentru consolidarea securităţii şi rezilienţei spaţiului cibernetic”, se menţionează în comunicat.
BCC2026 va reuni speakeri cu experienţă relevantă în domeniul politicilor de securitate, al cooperării internaţionale şi al tehnologiilor de securitate cibernetică. Conferinţa va fi deschisă de către Preşedintele României, Nicuşor Dan, urmat de Luminiţa Odobescu, consilier de Stat pentru Politică Externă şi Securitate în cadrul Cancelariei prim-ministrului.
Printre invitaţii confirmaţi se numără Philip Stupak, fost Assistant National Cyber Director la Casa Albă, Thomas W. Rondeau, reprezentant al Departamentului de Război al SUA, Virgil Spiridon, reprezentant al Consiliului Europei, Olivier Caleff, reprezentant FIRST, Colin Mahony, Recorded Future, şi Andrei Florescu, Bitdefender.
Programul va include şi intervenţii video susţinute de Henna Virkkunen, vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene, şi James Appathurai, reprezentant NATO.
Participarea acestor experţi şi oficiali din peste 48 de ţări evidenţiază dimensiunea internaţională a evenimentului şi importanţa dialogului dintre autorităţile publice, organizaţiile internaţionale şi sectorul privat în abordarea provocărilor actuale de securitate cibernetică, subliniază organizatorii.
„Bucharest Cybersecurity Conference a devenit, de la o ediţie la alta, un loc în care instituţiile, industria şi mediul academic nu doar dezbat, ci şi construiesc împreună. Anul acesta, inteligenţa artificială, competiţia geopolitică şi presiunea asupra infrastructurilor critice ne obligă să trecem de la diagnostic la soluţii concrete şi la parteneriate care funcţionează şi după ce se încheie conferinţa. Le mulţumim speakerilor, partenerilor şi participanţilor din peste 48 de ţări care au ales Bucureştiul pentru acest dialog. Securitatea cibernetică este o responsabilitate comună, iar rezilienţa se construieşte doar prin încredere şi cooperare” a subliniat Andreea Scarlat, BCC2026 chairwoman, citată în comunicat.
Conferinţa este organizată de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), alături de Bitdefender, în calitate de Presenting Partner, şi cu sprijinul Centrului Naţional de Coordonare (NCC-RO), Agenţiei Europene de Securitate Cibernetică (ENISA), Centrului European de Competenţe în Securitate Cibernetică (ECCC) şi Asociaţiei Naţionale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI).







This site uses Titan Security to reduce spam. Learn how your comment data is processed .